Jurnalista Sorina Matei: Noi informații despre „independența”, „echidistanța” și „imparțialitatea” actului de Justiție, care pun în discuție decizia definitivă a Curții de Apel Craiova în cazul fetiței din Baia de Aramă

Jurnalista Sorina Matei (B1 TV) a postat marți pe noul ei cont de socializare o analiză detaliată asupra persoanelor implicate de partea americană în cazul adopției copilei de 8 ani din Baia de Aramă, precum și a conexiunilor acestora cu persoane sus-puse și influente din Justiție. Rezumatul principalelor concluzii ale anchetei jurnalistice a scos la iveală că:

„Familia unui alt judecator din completul care a decis adopția internațională a micuței se „cunoaște” cu avocatul penalist controversat al familiei Săcărin

*Unul din controversații avocați ai familiei Săcărin are o rudă chiar magistrat asistent la Secția Penală a ÎCCJ

*Doi din cei trei avocați care s-au implicat in cazul micuței, pentru familia Săcărin au relații și conexiuni chiar directe la Curtea de Apel Craiova

*La Curtea de Apel Craiova a câștigat procesele cu ANI și șeful DGASPC Mehedinți care a propus-o cu forța pe micuță spre adopție, și celebrul baron Adrian Duicu

*Președinta Curții de Apel Craiova, Adina Ponea, este sora lui Ștefan Ponea, fostul șef al Poliției Mehedinți și soț al procuroarei Elisabeta Ponea, de la Parchetul Curtii de Apel Craiova, fosta colega si sefa a procuroarei Pițurcă”, arată jurnalista Sorina Matei într-o postare publicată marți pe contul ei de socializare, având ca sloganuri #REȚEAUACRAIOVA și #HAIDEȚISăOSalvămPeMicuță.

Redăm în continuare și celelalte descoperiri la care a condus investigația jurnalistică a Sorinei Matei:

„Apar noi date care pun în discuție decizia definitivă a Curții de Apel Craiova în cazul adopției micuței Sorina din punctul de vedere al actului independent, echidistant și imparțial de înfăptuire a Justiției.

Pe scurt și schematic, conexiunile sunt acestea:

*DOI DIN CEI TREI JUDECĂTORI DIN COMPLETUL MICUȚEI Sorina de la Curtea de Apel Craiova:

LUCIAN MARIANA LĂLOIANU, președintele de complet în cazul micuței Sorina, judecător, este soția lui Constantin Lăloianu, procuror șef adjunct al PCA Craiova, cel care a conduce de facto PCA Craiova după 7 ani timp în care a fost procuror general al PCA Craiova, și șeful direct al Mariei Antoaneta Pițurcă, șefa secției de urmărire penală, cea care a ridicat-o și târât-o pe Sorina la percheziție.

NELA DRĂGUȚ, un extrem de controversat judecător la Secția Civilă în Curtea de Apel Craiova, este soția fostului șef al Curții de Apel Craiova și membru CSM, judecătorul Costel Drăguț, în prezent decedat. Datele din zonă coroborate inclusiv cu datele de pe mai multe rețele de socializare arată că familia judecătoarei (băiat, alte rude) este în contact și se cunoaște cu întreaga familie Belulescu avocatul părții „americane”.

*CEI DOI AVOCAȚI (un penalist controversat și un civilist) care s-au implicat in cazul micuței Sorina, de partea „AMERICANĂ”, CONEXIUNI DIRECTE LA CURTEA DE APEL CRAIOVA

În timpul procesului, familia Săcărin a avut un singur avocat, venit de la Bucuresti: Clara Istrate. Însă partea „americană”, familia Săcărin, a mai avut implicați de-a lungul timpului în cazul de adopție alti 2 avocați. Unul oficial si altul neoficial. Respectiv, pe Liviu Jan Belulescu, pentru emiterea ordonantei presedintiale de inapoiere a minorei Sorina, cel care aștepta în masină la percheziție, și pe Gheorghe Chionea care s-a implicat și el neoficial în caz, în situația cu scoaterea micuței de la școală.

*PRIMUL AVOCAT: UN PENALIST EXTREM DE CONTROVERSAT, cu soția fost judecător al Curtii de Apel Craiova, și cu o rudă la Curtea Supremă de Jusțiție din România si altele în Poliție.

LIVIU JAN BELULESCU este un extrem de controversat avocat, specializat în Drept penal din Craiova și „bine conectat” la rețeaua din Justiția craioveană. În relații apropiate atât cu personaje controversate (zonă interlopă) dar și cu procurori, polițiști și judecători din toată zona, Belulescu a fost ofițer activ al Poliției de Frontieră, al Jandarmeriei Române, făcând liceul militar Tudor Vladimirescu din Craiova și urmând cursurile Scolii militare de ofițeri activi Nicolae Bălcescu din Sibiu.

Avocat al lojei Masonice și avocat penalist cu casă de avocatură din 1997, Belulescu s-a căsătorit în 1988 cu Paraschiva, pe atunci tot judecător la judecătoria Drobeta Turnu Severin, ulterior judecătoria Craiova și Tribunalul Dolj, in ultimii 21 de ani fiind judecător al Curtii de Apel Craiova, din ianuarie 2016, pensionată.

Liviu Jan Belulescu nu este singurul avocat din familie si persoană implicată in activitati de investigare penală, zona judiciară sau a autorităților de forță ale statului.

Didu Anca, alta ruda a familiei este avocat, Ion Belulescu – tot din familie este la IPJ Gorj, iar fiica lui Belulescu este notar stagiar.

De asemenea, Ana Maria Belulescu tot din familia lui Liviu Jan Belulescu din Craiova a promovat de 2 ani și a ajuns magistrat asistent la Secția Penală a Curții Supreme de Justiție din România, ÎCCJ. Sotul acesteia este tot ofiter MAI.

* AL DOILEA AVOCAT implicat neoficial: UN CIVILIST, CU SOȚIA TOT LA CURTEA DE APEL CRAIOVA

GHEORGHE CHIONEA este un avocat specializat în Drept Civil tot din Baroul Dolj ca și LIVIU JAN BELULESCU cu soție tot la Curtea de Apel Craiova. Daniela Chionea, este de 13 ani, judecător al Curtii de Apel Craiova, este soția avocatului familiei Săcărin și prietenă pe rețelele de socializare și cu celălalt avocat penalist controversat din speța civilă, Liviu Jan Belulescu și cu soția sa, fost judecător la aceeași instanță, Paraschiva Belulescu.

Iar „coincidențele” nu se opresc aici. Mai multe surse din zonă susțin că una dintre judecătoarele controversate din completul micuței Sorina, Nela Drăguț, care a decis adopția internațională, se cunoaște și cu asociații din firmă ai lui Gabriel Săcărin, alti controversați afaceristi, frații Ilinca, fostii proprietari ai Universitatii Craiova, implicati in mai multe spețe penale în Justiție si prieten de demult ai unor personaje ca Nicu Gheara sau Gigi Netoiu.

Așa cum arată actele, Gabriel Sacarin, tatal adoptiv cu cetătenie americană al micuței Sorina, a fost asociat în firma SC Photo Ranger SRL cu Mirella Ilinca, părțile sociale din firmă ale lui Săcărin fiind cesionate Ilincăi Mocofan Elena Alexandra și Mirelei Ilinca.

*PREȘEDINTA CURȚII DE APEL CRAIOVA, ADINA PONEA ESTE SORA LUI ȘTEFAN PONEA, FOSTUL ȘEF AL POLIȚIEI MEHEDINȚI ȘI SOȚ AL PROCUROAREI DE LA PCA CRAIOVA din dosarele Duicu, Bercea etc. LA CURTEA DE APEL CRAIOVA A CÂȘTIGAT PROCESELE CU ANI ȘI ACTUALUL ȘEF AL DGASPC MEHEDINȚI ȘI ADRIAN DUICU.

Și asta nu este totul. Tot la Curtea de Apel Craiova a „câștigat” la finalul anului trecut procesul de conflict de interese cu ANI și directorul DGASPC Mehedinti, Valentin Popescu, dupa ce il pierduse în prima instanță.

Valentin Popescu este lider PSD in zonă, este fiul lui Corneliu Popescu, fost lider al PSD Orsova, anchetati in dosarele Georgica Cornu si Duicu si in conexiune cu familia Ponea.

Judecatoarea Adina Georgeta Calota-Ponea, presedinte in prezent al Curtii de Apel Craiova este nimeni alta decat sora lui Ponea Constantin Stefan, fostul sef al Politiei Mehedinti si sotul procuroarei de la PCA Craiova Elisabeta Ponea, din dosarele lui Bercea Mondial, acesta fiind la randul sau inculpat in dosarul de coruptie al lui Adrian Duicu de la DNA. Ponea Elisabeta, s-a pensionat în 2016, a fost procuror general adjunct, colega si sefă a procuroarei Pițurcă

Judecatoarea Adina Georgeta Ponea a detinut functia de presedinte al Sectiei de contencios administrativ si fiscal a Curtii de Apel Craiova, ulterior a devenit vicepreședinte al instantei si in prezent este chiar președinte al Curtii de Apel Craiova. Tot in colegiul de Conducere al Curtii de Apel Craiova este si judecatoarea Maria-Magdalena Fanuta, cea care i-a dat castig de cauza lui Adrian Duicu in procesul de incompatibilitate cu ANI”, a relatat marți jurnalista de la B1 TV pe contul de socializare Sorina Ruxandra Matei și pe pagina Manciu Media Group.

ActiveNews anunța luni că Sorina Mateipublicase mai multe documente și imagini despre cuplul american care a luat-o pe micuța din Baia de Aramă, motiv pentru care rețeaua Facebook a fost sesizată și a decis să suspende atât contul personal al jurnalistei, cât și noul cont creat de ea cu numele de „Presa Curată”. Libertatea presei nu a putu fi cenzurată prin aceste demersuri operate în Internet, un grup de jurnaliști (Ana Maria Roman, Romeo Manciu, George Șerban) solidarizându-se cu Sorina Matei, care a primit oferta să publice pe pagina Manciu Media Group.
Sursa: Activ News
%d blogeri au apreciat: