Legătura neștiută dintre Carmen de la Sălciua și Denisa Răducu. Abia acum s-a aflat:

Moartea Denisei Răducu a șocat showbizul românesc, iar celor care au iubit-o pe regretata manelistă le-a adus un gol în suflet ce nu va putea fi umplut niciodată. Cu toate acestea, există un detaliu care de-abia acum s-a aflat, legat de Denisa Manelista.

Denisa Răducu a fost o artistă extrem de iubită, iar piesele ei se ascultă și în ziua de azi și se vor mai asculta mult timp de acum încolo. Carmen de la Sălciua este și ea o artistă extrem de apreciată, care mereu ocupă locul 1 în trending pe Youtube, ori de câte ori lansează câte o melodie.

Carmen de la Sălciua, asemănată cu Denisa Răducu

Ceea ce nimeni nu știa este faptul că între Denisa Răducu și Carmen de la Sălciua a existat și există o legătură extrem de puternică. Mai exact, este vorba de faptul că la începutul carierei sale, Carmen de la Sălciua era foarte des asemănată cu Denisa Răducu, datorită vocii sale. Fanii ei au fost foarte încântați și, la momentul respectiv, i-au scris numeroase comentarii în care i-au spus că se aseamănă extrem de mult cu regretata Denisa Răducu.

„Ai voce ca Denisa, așa de frumoasă”, „Ai timbrul regretatei Denisa și ești foarte frumoasă”, „Woow, seamana cu vocea Denisei”, „Super voce, îmi aduce aminte de frumoasa noastră Denisa. Nu te vom uita niciodată”, „Ai umplut golul care îl aveam după pierderea Denisei”, sunt doar câteva din sutele de mesaje primite de Carmen de la Salciua.