Mergeam aseară în autobuz. Mi-am luat bilet, mi-am pus căștile și merg. Dintr-o dată prin căști aud foarte clar țipete și suspine, toți pasagerii s-au întors spre scaunele din spate

Mergeam aseară în autobuz. Mi-am luat bilet, mi-am pus căștile și merg liniștit. Dintr-o dată, aud foarte clar niște țipete și suspine… Toți pasagerii și-au întors privirile spre scaunele din spate, iar acolo o femeie…

… probabil a intrat în travaliu.

Șoferul nu s-a pierdut cu firea și a anunțat că următoarea stație este maternitatea (deși aceasta nu era pe ruta lui). A oprit autobuzul și cei care nu aveau drum mai departe au coborât. Eu am rămas, nu mă grăbeam nicăieri și vroiam să ajut cu ceva. Șoferul a mers până la maternitate de parcă era ambulanță.

Se grăbea atât de mult încât roțile abia de reușeau să țină ritmul șoferului, deși nu a riscat în zadar. Dacă ar fi fost astfel de șoferi la ambulanțe, cu siguranță și-ar fi meritat denumirea.

A oprit la punctul de destinație, a ieșit din autobuz, a luat-o în brațe și a dus-o la maternitate. Între timp am găsit în geanta ei telefonul mobil. Din lista de contacte l-am sunat pe „Soțiorul”. I-am spus că soția lui naște, ce s-a întâmplat și i-am dictat adresa unde ne aflam.

Am luat lucrurile femeii din autobuz și am mers după șofer. El a încredințat-o medicilor, iar lucrurile le-am transmis asistentelor medicale. Eu împreună cu șoferul am așteptat până a venit soțul. L-am întâlnit și i-am arătat unde este soția lui. Până am așteptat, am intrat în vorbă cu șoferul. Este un bărbat extraordinar.

Nenea Mihai, ești cel mai tare!

Citeste tot ce trebuie sa stii despre travaliu

Travaliul reprezinta o etapa din nasterea naturala a carei intindere nu este insa cunoscuta cu exactitate de catre mame. Iata care sunt fazele travaliului, cum si cand este necesara inducerea sa, complicatiile care pot aparea si alte informatii utile legate de acesta.

Informatii importante legate de travaliu – O sarcina normala este considerata a dura intre 37 si 42 saptamani, calculul realizandu-se din prima zi a ultimei menstruatii; mai des in practica se considera ca travaliul incepe intre 39 si 41 saptamani, fiind desemnat travaliul normal cel care apare intre 38-42 saptamani gestationale, care debuteaza de la sine (fara inducere), care dureaza intre 4 si 24 ore si care nu presupune complicatii.

Simptomele travaliului – Simptomele care va indica ca treceti cu adevarat prin travaliu (exista si travalii false) includ:

– ruperea apei (membranelor) ce presupune ca sacul amniotic ce inconjoara copilul se rupe si lichidul amniotic curge (daca in decurs de 24 ore de la aceasta nu incepe travaliul medicul il poate induce cu oxitocina sau prostglandine)

-contractii care incep incet si se aseamana cu durerile menstruale, uneori insotite de durere de spate si diaree. Acestea cresc in intensitate si frecventa, intervalul dintre ele reducandu-se de la 20 minute la 5 minute. Este important sa retineti/notati durata contractiilor si intervalul dintre doua deoarece va pot indica cand este momentul sa mergeti la spital (in functie de recomandarea medicului)

“Nasterea naturala este fiziologica si reprezinta cea mai buna cale nastere atat pentru gravida cat si pentru fat. In mod normal sarcina dureaza intre 259 si 294 de zile. Dupa aceasta perioada travaliul se declanseaza spontan si bebelusul  va veni pe lume pe cale naturala cu toate avantajele acestui mod de nastere.

Principala cauza pentru care femeile evita din ce in ce mai des nasterea naturala este frica de durere. Acest obstacol poate fi depasit cand sarcina este motivata, daca exista preocupare de la inceput pentru intelegerea modificarilor la care este supus organismul matern pe parcursul sarcinii si a modului in care va decurge nasterea naturala cu fiecare etapa a acesteia. Comunicarea cu medicul obstetrician si participarea la scoala mamei sunt etape esentiale in pregatirea pentru nastere naturala.”

Sanate multa!

sursa: http://perfectmedia.me