Mi-am crescut fata singură. Tatăl ei a părăsit-o când avea 4 ani și n-a mai vrut să știe de ea!

Fetița mea nu și-a mai văzut tatăl de când avea doar patru ani. Acum are 11.

Cand avea doi ani, tatăl ei m-a contactat și m-a întrebat dacă poate să renunțe la drepturile parentale pentru a nu mai plăti pensie alimentară, iar eu am fost de acord.

Am vrut să o scutesc de suferința de a avea un tată iresponsabil, iar sacrificiul financiar era bine meritat, având în vedere că aveam siguranța că nu o va dezamăgi din nou.

Nu am mințit-o niciodată în legătură cu cine este tatăl ei sau unde a plecat…

Am încercat să îi răspund întotdeauna la întrebări pe înțelesul vârstei ei.

Când fetița avea patru ani, tatăl ei m-a sunat și mi-a spus că a fost diagnosticat cu cancer și că ar vrea să o vadă. Am lăsat să treacă o zi apoi ne-am întâlnit într-un parc.

Deși el a cerut să ne vedem două ore, a stat doar 20 de minute și apoi nu am mai auzit niciodată de el…

Însă, într-o vară ne-am întâlnit cu cineva care îl cunoștea și a făcut un comentariu despre cât de mult seamănă fetița cu ceilalți copii ai lui.

Persoana respectivă a început să ne detalieze cum tatăl ei s-a așezat la casa lui și are o familie. Mi s-a strâns stomacul gândindu-mă cât de dureros poate să fie pentru ea auzind toate aceste lucruri.

Am încercat să închei conversația cât am putut de repede, ne-am îndreptat spre mașină să plecăm, apoi am văzut-o zâmbind.

Mi-a spus:

– Mamă… el și-a dat seama cum să fie tată. E un lucru atât de frumos! Mă bucur pentru acei copii!

Aceea a fost ziua în care fetița mea de doar 11 ani m-a învățat tot ce trebuie să știu despre iertare!”.

In concluzie, oameni buni, cel mai mult au de suferit acesti micuti si apoi noi ca adulti..fiti intelepti si evitati pe cat posibil cearta, vorba rea si divortul. Feircirea este in voi si puteti sa o dati mai departe! Mare lucru ca scapat pe jos cana primita de mama de ziua ta, sau ca a intaziat 5 minute sau alte motive. Treceti peste si iertati cum si Dumnezeu ne iarta si ne iubeste. Faceti acelasi lucru cum il face si Dumnezeu cu noi, adica ne iubeste neconditionat!

Doamne ajuta!