Nicolai Amosov: Cel mai frecvent, omul se îmbolnăvește din cauza a doua motive

Nicolai Amosov – un chirurg renumit, academician, care a salvat mii de vieți efectuând operații până la vârsta de 79 de ani. Pe parcursul vieții dr. Amosov a studiat problemele de sănătate, secretele longevității, a practicat și a promovat un stil de viață sănătos.

Nicolai Amosov povestește despre sine:

„Educația fizică și sportul, pentru mine sunt unul din fundamentele vieții. Trebuie să vă povestesc o istorioară despre mine. În copilărie, am crescut singur și nu am executat tot programul pentru dezvoltarea fizică. Munca în gospodărie, desigur m-a ajutat să devin mai puternic, dar nu mi-a permis să capăt dexteritatea de care aveam nevoie. Nu am învățat să înot, să dansez sau să merg pe bicicletă.

La lecțiile de educație fizică din școală și de la facultate aveam doar absențe. Dar am fost mereu sănătos. În timpul războiului am avut prima criză de radiculită, mai târziu crizele se repetau din ce în ce mai des, posibil din cauza operațiilor foarte lungi.

În 1954, am început să mă simt foarte rău: radiografia a arătat un șir de modificări la nivelul coloanei vertebrale. Anume atunci am elaborat propriul complex de exerciții – 1000 de mișcări: 10 exerciții, fiecare câte 100 de ori. Aceste exerciții m-au ajutat. Am adăugat la aceste exerciții și alergări matinale.

În paralel cu sportul, am introdus și câteva restricții în regimul de alimentație: mi-am propus să nu depășesc greutatea de 54 kg. În acest fel am stabilit un ”Regim de restricții și sarcini”.

Nicolai Amosov considera, că fiecare om este responsabil de bolile sale. De regulă, oamenii se îmbolnăvesc din cauza lenii și a lăcomiei, dau uneori și din cauza prostiei, necunoașterii și lipsei de bun simț.

Nu trebuie să vă încredeți doar medicinei: trebuie să faceți tot posibilul ca să nu ajungeți la medic! Medicina tratează multe boli, dar nu poate face ca persoana să fie sănătoasă. Medicina, nici măcar nu poate să învețe un om cum să devină sănătos.

Pentru a fi sănătos, trebuie să depunem în mod constant, un efort semnificativ. Efortul personal nu poate fi înlocuit cu nimic. Din fericire, omul este atât de perfect, încât sănătatea sa poate fi aproape întotdeauna restabilită. Numai că eforturile pe care le depunem, trebuie să crească odată cu vârsta și agravarea bolii.

Patru condiții absolut necesare pentru menținerea sănătății:

– activitate fizică – sunt suficiente 20-30 de minute pe zi;

– restricții alimentare – trebuie să vă limitați în mâncare. Mențineți greutatea corporală (înălțimea în cm minus cel puțin 100);

– călire;

– timp de odihnă și capacitate de relaxare – aceasta este o artă.

Medicii tratează boala, dar numai datorită efortului personal puteți să deveniți din nou sănătos. Încetați să vă plângeți, boala a dispărut. Acum trebuie să luptați!

O atenție deosebită dr. Amosov acorda alimentației sănătoase. Medicul afirma, că este foarte important ce mâncăm și cât mâncăm. El accentua rolul excepțional al vitaminelor, microelementelor și altor substanțe biologice, pe care le puteți obține numai din fructe și legume proaspete. Doza minimă recomandată de fructe și legume este de 300 g pe zi, iar cea maximă 1 kg.

Cu cât sunt mai variate fructele și legumele consumate, cu atât mai bine. Înlocuirea legumelor proaspete cu legume fierte nu este recomandată. Procesarea termică distruge toate vitaminele.

Grăsimi

Grăsimile conțin multe calorii. În același timp, grăsimile nu sunt necesare organismului în formă pură. Renunțați la slănină și unt. Multe grăsimi se conțin în lapte, carne și chiar în pâine. Optați pentru alimentele de origine vegetală – organismul sintetizează grăsimile din carbohidrați și proteine.

Grăsimile sub formă de colesterol se depun în vase. Împotriva sclerozei poate ajuta doar înfometarea și efortul fizic. Dacă este vorba despre scleroza cerebrală, este necesar să administrați în mod obligatoriu și preparatele medicamentoase.

Proteine

Este un mit că fără proteine de înaltă calitate, organismul uman nu poate supraviețui. Milioane de oameni, în decursul istoriei nu au consumat proteine de origine animală, care conțin aminoacizi. Organismul nu poate digera în totalitate proteinele. Nu exagerați cu consumul de proteine.

Carbohidrați

Este dificil și aproape imposibil să vă mențineți greutatea corporală în careva limite dacă consumați multe dulciuri. Carbohidrații sunt necesari, dar trebuie să dați prioritate fructelor dulci și cerealelor. În niciun caz nu consumați zahăr, deoarece este un element chimic, cu un conținut înalt de calorii (1 g de zahăr conține 4 calorii).

Sucurile proaspete de fructe sunt foarte folositoare: puteți bea aceste sucuri în cantități nelimitate, dar este recomandat, ca sucurile să fie diferite. Limitați consumul de supe, deoarece acestea conțin o mare cantitate de sare, care se obține în timp de apa și legumele fierb o lungă perioadă de timp.

Academicianul Amosov a dezvăluit și unele neajunsuri și dogme ale medicinei:

1. Medicina este capabilă să vindece boli, dar numărul pacienților devine din ce în ce mai mare pe an ce trece.

2. Medicii sunt orbiți de încrederea în puterea pastilelor.

3. Evitați să ajungeți prizonierii medicilor!

4. În medicină, accentul este pus pe boală și nu pe sănătate sau pe încrederea în forța de apărare a organismului.

5. Recomandările de a reduce efortul fizic, de a sta culcat și de a mânca mai bine în timpul bolii, contravin naturii umane. Mișcarea, activitatea musculară și înfometarea parțială ajută organismul să se recupereze și să nu se mai îmbolnăvească.

Omul este puternic. Toate problemele sale se datorează deficitului de activitate fizică, care intră în conflict cu biologia. Civilizația modernă oferă omului, pentru o viață sănătoasă și îndelungată mult mai multe oportunități decât restricții și limite.

Trebuie să le puteți folosi: respingeți excesul de hrană și căldură, compensați deficitul de activitate fizică și excludeți din viață tot felul de factori care vă irită și distrug armonia din interiorul dvs.

%d blogeri au apreciat: