Nu te apropia de ea daca nu vrei sa o iubesti… femeia nu este facuta sa-ti satisfaca tie nevoile

“Femeia asta iubeşte până în pânzele albe”, o să spună despre mine cel căruia i-am dăruit inima cândva. Dar nu te apropia de ea dacă nu ştii să iubeşti cu totul.

Dacă nu poţi să i te dăruieşti nebuneşte şi să i te dai pe de-a-ntregul, să îi arăţi deopotrivă şi frumosul şi urâtul din tine, dacă nu eşti destul de bărbat încât să renunţi pentru ea la jocurile prin care ţi-ai cucerit femeile de până acum, mai bine rămâi deoparte.

I-am auzit pe alţii spunând că are inima de piatră, că trece peste iubirile ei cu aceeaşi uşurinţă cu care răsfoieşte paginile unei cărţi.
Îngână cu răutate despre ea că e o femeia rece, care habar nu are să plângă, dar câţi ştiu oare ce e în sufletul ei?

Eu am fost acolo – Eu i-am păşit în suflet când m-a primit acolo şi am fost vrăjit să primesc iubire ca nicicând altădată.

Ea ştie să iubească aşa cum nu vor şti ei vreodată.

Dar o să-ţi şi ceară atât de multe câte nu ţi-a mai cerut cineva până atunci şi nu o să accepte niciodată mai puţin decât ştie că merită, o să găsească în tine ce nici tu nu ştiai că ai şi o să îţi arate ce înseamnă să trăieşti iubirea.

O să te simţi mic şi copil când o să îţi dai seama câtă putere zace în sufletul ei fragil de femeie.

O să te simţi ruşinat când o să vezi câtă iubire are să îţi dea şi o să te întrebi dacă meriţi să o primeşti.

O să fii mândru să te iubească femeia pe care toţi o admiră, cea care îşi poartă rănile din suflet cu aceeaşi eleganţă cu care i se aşază colierul la gât, cea care cere totul de la viaţă, dar mai ales de la tine.

O să fii pentru ea ce nu ai fost pentru nimeni, ce nu ştiai nici tu că ai putea fi.

O să fii atât de frumos şi bun, încât te vei întreba de ce ai fost atâta vreme altfel, de ce v-aţi întâlnit de abia astăzi?

De ce viaţa te-a lăsat să iroseşti atâta cât nu ţi-a fost alături, de ce ai pierdut sărutări, părţi din tine şi nopţi întregi în alte iubiri atât de palide, domoale pe lângă ceea ce simţi acum?

Nu îţi vei mai putea picta viitorul altfel decât împreună.

O să o vrei să fie a ta, numai a ta.

Să îi întâlneşti zâmbetul în fiecare dimineaţă şi să îţi iei din iubirea ei puterea de a ţine piept cu viaţa, să clădeşti un univers întreg pornind de la minunea care se întâmplă între voi şi să rămâneţi aşa…pentru totdeauna.

Luptă ca să o poţi ţine de mână, dar nu face asta dacă nu poţi să o şi păstrezi.

Nu bate la uşa sufletului ei dacă încă nu eşti pregătit să dai absolutul, dacă vii acolo cu resturi şi te aştepţi ca ei să îi fie de ajuns.

Ei nu îi poţi da decât totul şi n-o să se mulţumească cu mai puţin, dar nu înainte să îţi dea şi ea la fel de mult, nu înainte de a intra în viaţa ta ca să îţi arate de ce iubirile de dinainte n-au fost niciodată ceea ce trebuie.

O să vezi atunci ce înseamnă să iubeşti prosteşte, să te pierzi ca un copil în imensitatea sentimentelor, să te abandonezi nebuneşte în pasiuni şi să arzi de dor, să simţi fericirea cum îţi curge prin sânge şi să înţelegi de ce orice ai simţit până atunci nu a fost cu adevărat iubire.”

O să îşi aducă aminte de ziua în care mi-a spus cu atâta dragoste în privire: “Mulţumesc că eşti aşa cum eşti”, dovada supremă de iubire, ce mi-am dorit intodeauna să aud şi ironia din care s-a născut sfârşitul: m-a iubit pentru că sunt cum sunt şi m-a pierdut tot din cauza asta.

“Trebuie să fii bărbat ca să poţi face faţă iubirii ei, ca să te poţi ridica la înălţimea femeii pe care o ai lângă tine.

O să îţi arate cât de minunată e şi cât de multe îţi poate oferi iubirea, dar o să te consume să vezi că îi poţi da înapoi măreţia pe care ai găsit-o în sufletul ei.

O să ţi se frângă inima când o să izvorască lacrimi în ochii celei căreia ai vrea să îi aduci lumea la picioare şi să îi dai şi ultimele frânturi din tine atunci când nu o să mai rămână nimic şi o să te înnebunească gândul că altul, cu mai puţine, ar putea să o împlinească mai mult decât o faci tu acum.

Nu te apropia de ea, dacă nu îi poţi da totul.

O să o doară şi o să te faci vinovat de a-i fi brăzdat sufletul cu răni şi obrajii cu lacrimi şi nici măcar tu nu vei mai fi niciodată la fel.

Vezi tu, se spune că în viaţă nu ai decât o unică mare dragoste; toate cele care o preced sunt amoruri de rodaj, iar toate cele care o urmează sunt amoruri de recuperare.

Şi ne dor mai mult iubirile care s-ar fi putut împlini “dacă”, decât cele care s-au consumat pentru că “n-a fost să fie”, aşa cum din slăbiciune ne concentrăm întotdeauna pe “ceea ce ar fi putut fi dacă”, decât pe “ceea ce a fost, chiar dacă…”.

Aşa că nu îi bate la uşa sufletului dacă nu îi poţi da totul. Nu te apropia de ea dacă nu o poţi iubi până la limitele de până acum şi dincolo de ele, dacă nu îi poţi arăta ca toate visele ei sunt realitate şi că au prins viaţă prin tine.

Nu uita că ea e femeia care o să îşi poarte tristeţea pe tocuri înalte şi o să meargă cu spatele drept şi cu ochii uscaţi, lăsându-te în urmă chiar şi te tine.

Pe tine, Tu, cel care ai fi putut fi, de ai fi avut de unde da. Dacă…”

Sursa : jurnaluevei.ro via Revista Sufletului

%d blogeri au apreciat: