NUMELE MEU ESTE BIRDEA MARGARETA,

Le-am urmarit pana acasa, dar era foarte multa lume pe strazi si nu puteam sa o luam. Pentru a nu se lasa cu focuri de arma si politie, am renuntat in acea zi. Am repetat aceeasi urmarire zi de zi, timp de cinci zile. Pana la amiaza eram la scoala, iar dupa-masa in fata casei, in speranta ca fata mea va iesi afara.

Era ziua ei. Am sunat si am insistat sa mi-o dea la telefon. Eram in fata casei, nu ne despartea decat un zid… Ea imi spunea: “Mami, nu imi aduci cadou de ziua mea?” Eu aveam in portbagaj o gramada da cadouri pentru ea. Imi venea sa ii zic sa iasa afara, dar imi era frica sa nu ii fie telefonul pe speaker. Obisnuiau sa auda ce vorbesc cu ea (cumnatul si cumnata stiu limba romana).
Începeam sa imi pierd speranta…

Deja incepeam sa imi pierd speranta. Au trecut cinci zile, iar eu nu reuseam sa o iau de acolo. In toata aceasta perioada, tineam legatura in permanenta cu prietenii mei din Romania. Ei m-au anuntat ca am fost cautata de fostul sot si ca ar banui ca eu sunt acolo. Am intrat in panica!

In ziua urmatoare am inceput iar urmarirea. De la ora 6 dimineata am fost in fata portii scolii. Am uitat sa mentionez ca in fiecare zi inchiriam alte masini pentru a nu fi sesizata aceeasi masina in zona.

De data aceasta, fata mea si cumnata erau duse la scoala cu masina de cumnatul meu. In fata scolii erau doi barbati care stateau si supravegheau fiecare miscare. Mi-am dat seama ca fostul sot care se afla in Romania ii alarmase deja.

Nu mai aveam nicio sansa sa mai pot intra in curtea scolii, cum facusem in zilele anterioare. Ba mai mult, cumnatul meu dadea tarcoale scolii din jumate in jumate de ora. Era clar: stiau ca sunt acolo sau cel putin banuiau. In a saptea zi, au adus-o pana la scoala tot cu masina. Nu au lasat-o la scoala, au plecat cu ea si le-am pierdut urma.

Eram deja acolo de o saptamana. Am cheltuit foarte multi bani si nu am reusit sa facem nimic. In ultima seara, baietii mi-au spus: “Haide sa mergem sa o luam. Am venit aici sa luam fata si asta o sa facem”. Eu i-am intrebat: “Cum?” Mi-au zis: “haide, ca vei vedea”…

Am ajuns in fata casei. Eram foarte speriata. Si-au armat pistoalele si au spus: “tu stai in masina, urca la volan si asteapta-ne cu motorul pornit”. I-am intrebat ce aveau de gand sa faca si mi-au raspuns: “Intram peste ei in casa si ii impuscam. Luam fata si am fugit. Avem pistoale ca lumea si nu vor face zgomot cand se trage.”

Am inceput sa plang. Tremuram toata… Le-am zis ca nu vreau asa ceva. Mi-au raspuns nervos ca ei “au venit sa incheie o afacere”. Daca tu nu vrei asta (desi ai vazut ca altfel nu se poate) este problema ta. Da-ne diferenta de bani si asta este”.

Plangeam in hohote, nu ma mai puteam opri. Am mers la bancomat, le-am scos banii si i-am dat. Eram ruinata, plina de datorii. Si ce era mai grav, nu-mi putea lua acasa fetita…

Am simtit ca Dumnezeu este de partea mea

Am plecat la aeroport. Plangeam incontinuu. Cei de la charter ma priveau foarte dubios. M-au bagat intr-un birou si au inceput sa ma interogheze. Eram speriata ca voi primi si interdictie de a mai merge in Israel. Ma priveau foarte suspect. La un moment dat a intrat in acea sala o femeie in uniforma care m-a intrebat in romana: ,,Ce s-a intamplat?” Am simtit ca Dumnezeu este de partea mea.
Acea femeie era din Romania si lucra acolo. Cand i-am povestit, a inceput sa planga cu mine. Le-a spus celor de la politia de frontiera despre ce este vorba iar seful politiei mi-a promis ca daca reusesc sa o iau, ei imi faciliteaza trecerea cat mai repede.

Asa ca am venit acasa fara fetita, fara bani, dar cu sperante noi. Eram disperata si speriata. Dupa doua zile de cand am ajuns in Romania, am inceput din nou sa dau telefoane pe la ambasada si consulate. Bineinteles, fara rezultate concrete…

La un moment dat, prietenii mei mi-au sugerat sa luam legatura cu un inalt demnitar roman care ne-ar fi putut ajuta. L-am cautat. A ramas foarte profund impresionat de povestea mea si mi-a promis ca ma ajuta.
In ziua urmatoare, m-a sunat cineva caruia i-am dat toate datele mele.

Mi-a spus ca B.E. a sunat personal pentru mine la ambasada Romaniei din Palestina si Israel si ca vor face imposibilul doar ca sa ma ajute. La cateva zile, m-a sunat un alt oficial al Romaniei din Israel, spunandu-mi: “daca veti reusi sa o aduceti pana in Israel, va puteti considera acasa. Dar noi in Palestina nu putem intra”.
Stiam ca voi reusi, simteam asta..

Intre timp, ma rugam de fostul sot aflat in Romania si totodata calaul meu sa ma lase cel putin sa ma duc sa o vad. Dupa o luna mi-a zis ca ma lasa, dar numai atunci cand este si el acolo pentru ca eu sa nu incerc ceva. Am acceptat.

Acesta a plecat inainte in Palestina, iar in ziua urmatoare am plecat si eu. Deja aveam toate contactele facute, oameni “de sus” imi erau alaturi, desi pana la interventia inaltului demnitar, nimeni nu ma lua in seama.

Am plecat si eu, iar la aeroportul din Tel Aviv (Israel) stabilisem sa ma astepte fostul sot impreuna cu fetita. Era totul pregatit: ambasadorul Romaniei in Israel, politie de frontiera. Toti erau imbracati civil si ma asteptau, stiind dinainte cu ce voi fi imbracata pentru a ma recunoaste.

Politia era si ea de partea noastra. Planul nostru era ca in momentul in care va aparea cu fetita, acestia sa o ia din mana lui, iar pe el sa il imobilizeze. Am ajuns. Dar fostul sot nu a mai venit sa ma astepte. Erau aproximativ 15 persoane pregatite sa intervina in forta daca ar fi aparut acesta impreuna cu fata, dar ei nu au venit…

Eram fericita si speriata in acelasi timp

Am fixat un loc in apropierea casei unde locuia fetita si unde trebuia sa ma astepte in permanenta cineva. Stiam ca voi reusi, simteam asta.

Am ajuns in sfarsit la fetita, in casa fostilor socri (la insistentele fetitei m-au lasat sa ma duc si sa locuiesc cateva zile acolo). Nu va pot explica in cuvinte cum a fost revederea… Trei zile nu am putut face nimic, erau in permanenta cu ochii pe mine.

A patra noapte, pe la ora 3 dimineata, cand toti dormeau, mi-am luat puiul in brate si i-am spus incet la ureche: “Sufletel, a venit momentul mult asteptat. Plecam acasa”. Nu a rostit nici un cuvant, doar m-a strans in brate. Aveam niste emotii cumplite, tremuram de nu ma mai puteam tine pe picioare. Imi era frica ca vom fi surprinse.

Desi usa de la intrare era inchisa cu cheia, iar eu nu o puteam deschide, mi-am pregatit terenul. Aveam de gand sa ies pe o usa din spatele casei care nu era folosita. Efectiv cred ca nu s-au gandit ca pot iesi pe acolo… Mi-am luat puiul de manuta si am iesit afara in curtea din spatele casei.

Eram amandoua in pijamale, dar ce mai conta?? Ma gandeam ca, daca vom fi surprinse, vom spune ca am iesit doar pana afara. Ziua am uns balamalele cu ulei pentru a nu scartai, totul era pregatit.

Am fugit in locul in care stiam ca sunt asteptata… Fugeam amandoua mancand pamantul! Fetita ma zorea spunandu-mi “mami, tu nu stii fugim mai tare”! Nu imi venea sa cred ca reusisem.
Baietii ne asteptau si ne-au adus pana in Romania. In acea zi am simtit ca am renascut.