O domnișoară a fost rugată să-și aleagă un copil pentru adopție. Răspunsul ei a lăsat-o fără replică pe directoarea orfelinatului

O istorie care ne-a emoționat până la lacrimi!

– Alo, bună ziua! Biroul de Obiecte Pierdute, Furate sau Găsite?” – s-a auzit o voce de copil.

– Da, puiule. Ai pierdut ceva?

– Am pierdut-o pe mama. Este cumva acolo?

– Spune-mi, te rog, cum arată mama ta?

– Este foarte frumoasă și bună! Iubește pisicile.

– Avem o veste bună pentru tine! Chiar ieri am găsit o mamă, probabil că este a ta. Unde te afli?

– La orfelinatul Nr. 3.

– O vom trimite curând pe mama ta la orfelinat, trebuie să o aștepți.

Și iată că ea a intrat în cameră, cea mai frumoasă și cea mai bună mamă și avea o pisică în brațe.

– Mamă! – copilul a alergat spre ea și a îmbrățișat-o strâns, strâns.

– Mămica mea!!!

…Andrieș s-a trezit de la propriul său strigăt.

Visează astfel de vise aproape în fiecare noapte. A scos de sub pernă fotografia unei domnișoare pe care a găsit-o acum un an în timp ce mergea pe stradă. O păstrează cu mare grijă sub pernă. Este sigur că aceasta e mama lui. Înainte de somn îi admiră fața, iar apoi adoarme liniștit.

Într-o dimineață directoarea orfelinatului a mers, ca de obicei, prin camere ca să-i salute pe toți și să-l mângâie pe fiecare copil. Pe podea, lângă patul lui Andrieș, a observat fotografia care-i căzuse noaptea din mâinile sale. Ea a ridicat fotografia și l-a întrebat pe băiat:

– Andrieș, de unde ai această fotografie?

– Am găsit-o pe stradă.

– Și cine este aceasta?

– Aceasta este mama mea, – i-a răspuns copilul zâmbind, – ea este cea mai frumoasă și cea mai bună și iubește pisicile.

Directoarea s-a pus pe gânduri. Ea a recunoscut-o imediat pe fata din imagine, trecuse anul trecut pe la orfelinat, cu niște prieteni care făceau voluntariat. Probabil că atunci și-a pierdut fotografia. De atunci această fată a încercat să obțină permisiunea de a adopta un copil. Dar nu putea face acest lucru deoarece nu era căsătorită.

– Bine, – i-a răspuns doamna directoare, – dacă ea este mama ta, atunci lucrurile se schimbă radical…

Doamna a intrat în birou, iar după vreo jumătate de oră a auzit o bătaie timidă la ușă:

– Îmi permiteți să intru? – era fata din fotografie.

– Da, desigur, intră, Alina.

Fata a intrat în birou cu un set de documente.

– Am reușit în sfârșit să le adun.

– Bine. Acum va trebui să-ți adresez mai multe întrebări. Îți dai seama ce responsabilitate mare ai acum?

– Sunt conștientă de toate. Nu pot trăi liniștită știind că cineva are atâta nevoie de mine, dar nu sunt alături de el.

– Bine. Când dorești să vezi copiii?

– Îl voi lua pe primul pe care mi-l veți aduce.

Directoarea a fost foarte surprinsă.

– Vreau să se întâmple ca în cazul părinților adevărați – a explicat Alina emoționată. – Mamele nu-și aleg copiii… Ele nu știu cum vor fi. Vreau să fiu și eu o mamă adevărată.

– Știi, Alina, pentru prima dată văd un astfel de părinte, – a zâmbit doamna. Dar știu deja a cui mamă vei fi. Se numește Andrieș, are 5 ani, mama lui l-a abandonat în spital. Pot să-l aduc chiar acum, dacă ești pregătită.

– Da, sunt gata, arătați-mi fiul.

Doamna a revenit repede, cu băiețelul de mână.

– Andrieș, aceasta este…

– Mamă! – a exclamat băiețelul și a alergat spre Alina. – Mama mea!

Alina îl tot mângâia pe cap și-i șoptea:

– Fiul meu, fiule… Sunt cu tine…

Apoi a întrebat:

– Când pot să-l iau?

– De obicei părinții și copiii se obișnuiesc treptat unul cu celălalt. Ei comunică mai întâi aici, iar apoi îi iau pentru weekend și dacă se înțeleg bine, îi iau pentru totdeauna.

– O să-l iau imediat! – a răspuns ferm Alina.

– Bine. Mâine oricum e duminică. Iar luni veți veni și vom încheia procedura.

Andrieș era în culmea fericirii. O ținea strâns de mână, nu o lăsa nici pentru o secundă. Era mare agitație acolo, unii îi strângeau lucrurile, alții au venit să-și ia rămas bun, având lacrimi în ochi.

– Andrieș, să fii sănătos! Să vii să ne vizitezi.

– La revedere, voi veni! – a răspuns băiatul. Și iată, el și mama au ieșit în stradă, mângâiați de lumina soarelui.

Când s-au îndepărtat de orfelinat, copilul a decis, în cele din urmă, să-i adreseze mamei o întrebare importantă:

– Mamă… îți plac pisicile?

– Îmi plac! Avem două acasă – a râs Alina, ținându-l de mânuță.

Andrieș a zâmbit fericit.

Doamna directoare i-a privit și, după ce au dispărut, a luat receptorul și a format un număr:

– Bună ziua! Cancelaria Cerească? Acceptați, vă rog, o cerere. Numele clientei: Alina S. Categorie: superioară: i-a dăruit fericire copilului… Expediați ceea ce este necesar în astfel de cazuri: fericire, iubire reciprocă, spor în toate… Și, bineînțeles, un bărbat perfect, ea nu este căsătorită… Da, înțeleg că este deficit de bărbați adevărați, dar acesta este un caz excepțional. Și nu uitați de bunăstarea financiară, deoarece copilul trebuie să se alimenteze bine… Ați expediat deja totul? Vă mulțumesc.

Razele soarelui pătrundeau prin frunzișul verde al copacilor din curtea orfelinatului unde se auzeau vocile copiilor. Directoarea a pus receptorul și s-a apropiat de fereastra deschisă. Îi plăcea foarte mult să se uite la copiii ei, îndreptându-și aripile sale mari și albe…

Distribuiți acest articol!