O femeie din Anglia va fi mamă pentru a 22-a oară, la doar 44 ani

Sue Radford (44 ani) și soțul ei, Noel (48 ani) au anunțat zilele trecute, prin intermediul unui clip pe YouTube, că urmează să aibă un nou bebeluș – copilul cu numărul 22.

Cuplul englez a devenit celebru în ultimii ani, datorită numărului mare de copii, însă în 2018 anunțaseră că se vor opri la 21. Acum, Sue a făcut anunțul sarcinii cu numărul 22, menționând că va naște în aprilie 2020. Ea și soțul ei mai au acasă 11 fete și 10 băieți.

„Sunt curioasă dacă acum vom avea 11 fete și 11 băieți. Sper să fie băiețel, eu așa simt”, a mărturisit mama.

Cu toate că au o familie foarte numeroasă, Sue și Noel nu se bazează pe ajutorul social, deși primesc o sumă modică săptămânal, ci în principal pe afacerea de panificație a soțului. Cei doi locuiesc împreună cu 19 dintre copii într-o casă cu 10 dormitoare, pe care au cumpărat-o în 2004.

Primii lor doi copii, cei mai mari, s-au mutat de acasă, iar fiica lor de 25 de ani are deja, la rândul ei, trei copii.