Omul de azi a căzut într-o capcană: LUXUL, PLĂCERILE și SLĂBIREA VOINȚEI

Caracteristica distinctivă a vieții contemporane este slăbiciunea voinței. Această slăbiciune sufletească are două cauze, în special: ușurința vieții și slăbiciunea patimilor. Astăzi, ușurința vieții este cauzată de dezvoltarea mijloacelor care ii sunt destinate, iar slăbiciunea patimilor este cauzată de usurinta vietii. In urmă cu saizeci de ani, viața era grea și dificilă.

Cei mai mulți oameni erau nevoiti sa se lupte cu indarjire pentru viață. Acum o sută de ani, cineva care nu lupta, murea. Jumătate din populația Libanului a murit de foame în timpul Primului Război Mondial. Copiii erau nevoiti sa se maturizeze rapid. Un copil în vârstă de 10 ani, din acele vremuri, era mai dur și mai matur decât un copil de 20 de ani, din timpurile noastre. In trecut, oamenii erau nevoiti sa faca mari eforturi pentru a obține lucrurile pe care, astazi, le obtinem cu mare usurinta. Nimic nu era ușor. Asprimea vieții dadea nastere bărbăției.

Uitati modelul painii, spre exemplu… Astăzi, o aveti in casa oricând va doriți, și nu trebuie să faceti niciun efort în obținerea acesteia. Doar veți plăti pentru ea și, în general, este destul de ieftina. In trecut, îmi amintesc când eram copil, parintii mei se trezeau în jurul orei 2 dimineata, pentru a cerne făina, a face aluat, și apoi așteptau ca acesta sa creasca. Apoi il framantau, și-l lasau din nou la dospit. Această activitate lua destul de mult timp, mai ales cand trebuia sa pregatesti suficient de multa pâine pentru toată săptămâna. Apoi, aluatul era dus la cuptorul public și așteptai la rând. Apoi, de la cuptor, o aduceai din nou acasă si o depozitai, acoperita cu o pânză, astfel incat sa nu se usuce prea tare. Toata aceasta munca grea, care necesita timp și efort in folosul întregii gospodării, era ceva foarte obișnuit la acel moment.

In trecut, oamenii erau nevoiti sa indure, din cauza duritatii vieții. Ei isi munceau trupurile si trebuia să ramana răbdători și stoici, lucrand ore multe pe timpul zilei. Toate acestea și inca multe altele, presupuneau o voință puternică de a trăi. Oamenii se confruntau cu pericole, boli, foamete, fără a avea cele mai elementare mijlloace de protectie. Trebuia ca ei să aibă suflete puternice, care să reziste și să îndure, si nu sa moară. Doar foarte puțini oameni isi puteau respecta capriciile proprii. Patimile, în general, erau controlate, pentru că oamenii erau preocupați de necesitățile vieții. Situația lor și duritatea vieții nu le permitea să fie copleșiți de patimile lor. Usurinta vieții era puternic dezaprobata, intrucat amenința familia cu dezintegrarea și cu un nume rău și, de asemenea, Biserica și societatea. Din cauza dificultăților din viata oamenilor, ei aveau o nevoie zilnica de Dumnezeu, iar pentru ei frica de Dumnezeu era o necesitate.

Cu toate acestea, să visezi la o epocă de aur, care sa combine realizările umane, civilizația, cunoașterea, invențiile și cultura, cu Evanghelia Mântuirii, nu este ceva realist. Fiul risipitor nu s-a întors la tatăl său, când era în toiul vieții sale risipitoare, ci doar după ce a căzut la nivelul de… porc. Atâta vreme cât omul nu realizează decadenta modului său de viață, de astăzi, cu depravarea sa intensa, el nu-si va putea reveni in sine și, mai apoi, la Domnul său!

Dupa cadere, Eva a dat naștere copiilor ei în durere, iar astăzi, doar prin durere omul neascultător se va naște, din nou, pentru Domnul său! Și astfel, nu putem sa ne asteptam decat la mai multe greutăți și suferințe, ca urmare a exploziei de patimi, dar tocmai pentru aceea trebuie să ne gandim la rugăciunea de dragul lumii, și nu doar la ușurința vieții și la relaxare! Pasiunile omului au eviscerat lucrurile bune ale pământului. Acum am intrat în etapa de lipsuri, dar sa avem grija, mai apoi vine foametea!!!

Un articol, pentru Agentia de stiri Lăcaşuri Ortodoxe®

Sursa: Ganduri din Ierisalim