Părinţii îşi priveau copilul de 18 luni. Brusc sunt surprinşi să vadă cum câinele familiei se repede direct spre el

Câinii se vor dovedi întotdeauna prieteni de nădejde ai oamenilor, protejându-i chiar şi în cele mai dificile situaţii. Dragostea şi devotamentul acestor patrupezi sunt nemărginite, iar acest lucru a devenit şi mai edificator pentru o familie dintr-un mic orăşel american după ce viaţa fiului lor a fost salvată chiar de un căţel.

Soţii Bryan şi Alicia Holloway se aflau pe veranda casei atunci când un lucru cu totul neaşteptat s-a întâmplat chiar în faţa lor. Căţelul familiei, un Border Collie pe nume Shiloh, care stătea lângă ei, a sărit dintr-o dată şi a luat-o la fugă spre copilul familiei, care se juca în curte. Iniţial Bryan a crezut că patrupedul îl va ataca pe micuţ, fără a şti de fapt care sunt adevăratele sale intenţii.

Cei doi soţi au văzut apoi cum Shiloh s-a repezit într-un anumit punct din imediata apropiere a copilului, protejându-le fiul de un şarpe foarte periculos. Pentru a-l salva pe micuţ, căţelul şi-a pus propria viaţă în pericol. După ce au văzut ce consecinţe grave a avut muşcătură cu care s-a ales câinele, cei doi părinţi s-au gândit serios ce s-ar fi întâmplat cu băieţelul lor dacă Shiloh nu ar fi reacţionat atât de prompt.

Acest câine este considerat acum eroul familiei, primind dragostea şi atenţia pe care o merită din plin pentru gestul său salvator. Cei doi părinţi cred cu tărie că el va fi mereu un înger păzitor pentru copilul lor.

Lucruri despre cei mai buni prieteni ai omului – Suficient ar fi sa observam cainii sau animalele in general ca sa ne reamintim lectiile de viata de mai jos, pe care noi, oamenii, le-am cam uitat intr-o societate dominata de egocentrism si de pierderea acelor valori fundamentale necesare pentru a trai in armonie unii cu ceilalti.

1. Fidelitatea- De la inceputul civilizatiei, cainele a reprezentat adevaratul simbol al fidelitatii si un exemplu pentru umanitate. Este cel mai bun prieten al omului, credincios tovaras, gata oricand sa-si dea viata pentru a-si apara stapanul. Cunoastem toti multe dovezi in acest sens. Pentru a merge si mai departe si a demonstra cat de fideli sunt patrupedele in discutie, reamintesc cazurile celor care si-au dedicat tot restul vietii sa vegheze pe mormantul stapanului defunct (de la 9 pana la 14 ani). 

2. Iertarea-Cati caini nu au fost batuti, maltratati si abandonati de stapanii lor? Ar fi foarte greu sa aflam numarul lor. Cu toate acestea, cainii au formidabila capacitate de a-si ierta calaul, responsabilul celor mai mari cruzimi de pe lume, fiinta umana. In pofida tuturor suferintelor, cainii sunt capabili de clementa, vin cu toata dragostea spre noi, isi deschid din nou inimile si au din nou incredere in noi. Astfel de caini ne asteapta in adaposturi speciale si vor sti ca nu ne dorim decat sa le facem bine.

3. Dragostea neconditionata-Cainii ne iubesc din tot sufletul si ne-o arata in fiecare zi. imi amintesc de-al meu, un pui de lup (il chema Figut), care s-a aruncat pur si simplu pe mine, cand am lipsit de acasa o zi intreaga, si nu-mi dadea voie sa ma mai ridic de pe pat, de teama sa nu plec. Indiferent de situatiile in care ne aflam, mai grele, mai usoare, cainele ne va arata continuu dragostea sa neconditionata.

Sursa: Fii sanatos