Patronul unei cafenele din Târgu Mureș a lăsat pachete cu mâncare în fața localului, pentru nevoiași. Doi pensionari s-au apropiat și e ireal ce a urmat

Patronul unei cafenele din Târgu Mureș a vrut să ofere câteva pachete cu mâncare celor nevoiași. Pachetele au fost lăsate pe treptele localului, iar doi pensionari s-au apropiat. Ce a urmat e de-a dreptul uimitor.

Un tânăr anteprenor și-a deschis o cafenea în Târgu Mureș. La finalul zilei în care a avut loc deshiderea localului, acesta a observat că mai multe produse de patiserie îi rămăseseră. Atunci s-a gândit că în loc să le arunce, mai bine le oferă celor care nu au posibilități.

Zis și făcut! Anteprenorul, pe numele său Marius, a strâns toate prăjiturile și le-a grupat în pachețele. Le-a pus pe treptele cafenelei, iar lângă ele a lăsat un bilet pe care a scris: ”Dacă ți-e foame!”

”Nu a fost ceva premeditat. Nu ne-am gândit să ne facem reclamă, cum am fost acuzați de unii. Pur și simplu, la finalul zilei în care deschisesem cafeneaua, ne-am trezit că ne rămăseseră mai multe produse de patiserie. «Ce-ar fi să le scoatem în fața ușii? Sunt foarte mulți oameni nevoiași, poate cineva va veni și le va lua», ne-am zis”, povestește tânărul antreprenor.

Între timp, doi pensionari au trecut prin fața localului și s-au uitat lung la mâncare. Bătânii au cerut să ia porțiile de prăjituri pentru a-și hrăni cei trei nepoți. Însă au simțit să facă ceva pentru ele, nu să le ia degeaba. Ceea ce a urmat este un exemplu demn de urmat.

Doi pensionari au făcut un gest cum rar mai vezi
„Ne-au rugat frumos dacă pot face curățenie pentru a lua acele produse. Nu au venit doar să le ia și să plece, au vrut să facă un serviciu pentru ele. Cred că în România lumea e bună, dar nu știe, în cea mai mare proporție. Oamenii nu știu să dăruiască”, a adăugat tânărul conform republica.ro.

Marius Mare, coproprietar al cafenelei Crown Coffee din Târgu Mureș a explicat că gestul a devenit un obicei. Aproape în fiecare zi, lasă pe treptele cafenelei mâncare pentru cei nevoiași.

„Facem asta din prima zi, de când am deschis cafeneaua, în 16 ianuarie 2017”, explică gestul Marius Mare, coproprietar al cafenelei Crown Coffee.