Radu Banciu, aspru sancţionat după ce a făcut-o maimuţă pe Serena Williams! Ce amendă a primit

Radu Banciu a fost aspru criticat după ce a comparat-o pe Serena Williams cu o maimuţă în emisiunea pe care o prezintă, iar acum câteva zile Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării l-a sancţionat cu o amendă „consistentă”.

Amendă exemplară pentru „rasism extrem”

În emisiunea TV pe care o realizează, Banciu a spus că „Serena Williams arată cum sunt maimuţele de la grădina zoologică cu fundul ăla roşu. Dacă peste fundul ăla pui nişte nădragi, arată exact cum arată pe teren Serena Williams”.

Potrivit Adevărul, CNDC l-a amendat pe prezentatorul TV cu 8.000 de lei. Sancţiunea a fost decisă cu unanimitate de voturi şi membrii colegiului director au argumentat decizia spunând că „sclavia persoanelor de culoare a fost bazată, printre altele, pe comparaţia lor cu maimuţele. În consecinţă, astfel de afirmaţii ar reprezenta o formă de rasism extrem”.

Este o pedeapsă dură, care cu siguranţă l-a şocat pe Banciu, dar care este pe deplin meritată în contextul dat.