Raluca Turcan a făcut anunțul despre pensionarea la 70 de ani

Vicepremierul Raluca Turcan a declarat, miercuri, că în prezent România nu este pregătită pentru pensionarea obligatorie la 70 de ani, conform Agerpres. Totuși, se discută posibilitatea ca oamenii să opteze în nume propriu pentru creșterea vârstei de pensionare.

”În momentul de faţă nu cred că România este pregătită pentru pensionare obligatorie la 70 de ani, însă cred că se impune o discuţie în spaţiul public ca dacă persoanele doresc să opteze pentru creşterea vârstei de pensionare, atunci să o facă, dar nu cred că vom ajunge în curând la o creştere obligatorie a vârstei de pensionare”, a spus Turcan.

Ea a arătat că acest subiect privind posibilitatea optării pentru creşterea vârstei de pensionare a fost lansat în dezbatere publică. ”Se lucrează la un proiect. Dacă vă aduceţi aminte, există şi în Camera Deputaţilor un astfel de proiect prin care să poţi să optezi pentru a putea lucra până la 70 de ani. Dacă se va ajunge la concluzia că există o susţinere pentru această idee, este posibil să luăm această măsură. În momentul de faţă, nu cred că poate fi pusă problema pensionării obligatorii la 70 de ani”, a spus vicepremierul Turcan.

Loading...

Citeste si La prima vedere pare o casă mică într-un liniștit sat din județul Vrancea

Vicepremierul a mai afirmat că Pilonul II trebuie să fie întărit, astfel încât un număr cât mai mare de beneficiari să poată să aibă asigurată o pensie dintr-o sursă de finanţare alternativă. ”Procentele exacte, termenele nu cred că trebuie discutate fără simulări exacte şi în momentul în care vor exista toate aceste simulări le vom prezenta public”, a mai spus Turcan.