Rona Hartner, un ultim mesaj!

Rona Hartner oferă vești despre starea sa de sănătate. Cântăreața a dorit să-și informeze fanii, pe o rețea de socializare, că tratamentul dă roade și că e din ce în ce mai aproape de vindecare. Care a fost mesajul interpretei?

Rona Hartner, despre starea sa de sănătate: „Totul este în regulă”

Rona Hartner are o comunitate de fani foarte frumoasă, așa că artista îi ține la curent cu starea sa de sănătate, dar și cu noile spectacole ce vor urma. Aceștia se roagă neîncetat pentru ca artista să termine cu bine tratamentul.

„Am venit să vă dau o veste bună. Sunt la a șasea cură de chimioterapie. Voiam să mă vadă fanii, să înțeleagă că totul este în regulă și că totul avansează în bine. Vindecarea este în mâinile Domnului, dar am și medici foarte buni care mă susțin. Am schimbat tratamentul, este totul mult mai suportbil, mai ok.

Mai avem doar jumătate de drum. Următoarele sunt până pe 25 septembrie, iar între timp voi avea câteva concerte. Viața merge înainte. Dumnezeu le face pe toate. Am fost la plajă, mi-a prins bine. M-am mutat pe Coasta de Azur, e extraordinar de bine”, a fost mesajul Ronei Hartner, din cadrul unui filmuleț video, de pe o rețea de socializare.

Amintim că Rona Hartner a ajuns de urgență la spital după ce a acuzat stări foarte puternice de oboseală. Cântăreața se afla în România pentru a fi prezentă pe platourile de filmare ale unui nou proiect. Din păcate, starea sa de sănătate s-a agravat.

Medicii, după ce i-au dat diagnosticul crunt, au observat că tratamentul pe care trebuia să-l urmeze îi face rău. „Am o veste foarte bună. Un produs care era foarte dificil pemntru chimioterapie a fost scos și voi suporta mult mai bine chimioterapia”, a afirmat sursa citată.