Soțul și-a lăsat soția pe corabia care se scufunda. Ea nu a mai avut loc pe barca de salvare

“O corabie a suferit un naufragiu. Această pereche a găsit o barcă de salvare, dar din nefericire acolo era un singur loc liber. Soțul a urcat în barcă, lăsându-și soția să moară în mijlocul oceanului. Iar înainte să se scufunde, soția i-a spus ultima frază din viața ei” – astfel a început lecția profesoara de literatură.

Aici povestirea s-a întrerupt.

“Cum credeți – i-a întrebat ea pe elevi – ce frază a fost asta?”

Majoritatea elevilor a început să spună: “Te urăsc!”, “Ce proastă am fost!” și altele asemenea.

Toți elevii erau activi, dar unul singur ședea liniștit și nu a scos nici un cuvânt.

— Dar tu cum crezi, ce a spus femeia? – l-a întrebat profesoara.

— Eu cred că ea a spus: “Să ai grijă de copilul nostru!”

— Cunoști această istorie? – a întrebat profesoara uimită.

— Nu, pur și simplu același lucru i l-a spus lui tata mama mea înainte de moarte.

Profesoara s-a retras, sperând că nimeni nu va observa cum ochii i s-au umplut de lacrimi.

Așadar, vasul s-a scufundat. Bărbatul a reușit să ajungă acasă și a educat de unul singur fiica lor. După mulți ani, când tatăl deja murise, printre lucrurile sale fiica a găsit agenda lui, în care a citit următoarele:

“Fusese deja diagnosticată când am început călătoria. Nu mai avea mult de trăit. Doamne, cât de mult am vrut să  rămân eu acolo în locul ei, dar pentru binele fetiței nu am putut. Nu am putut decât să o las în mijlocul oceanului.”

Copiii au rămas copleșiți. Poate că atunci ei au înțeles pentru prima dată că prima impresie poate fi înșelătoare.

Iată de ce nu trebuie niciodată să judecați superficial oamenii și faptele lor, căci multe lucruri rămân necunoscute pentru noi.

”Dragostea faţă de om izvorăşte din dragostea faţă de Dumnezeu. Vorbesc de dragostea adevărată faţă de om. Celelalte – tentativele nereuşite de dragoste între oameni – pier de multe ori dar nu și în povestioara de mai sus. Atunci poţi cu adevărat să-l ierţi pe om, atunci poţi să-l rabzi, când ai dragoste pentru el, dragoste care izvorăşte din dragostea pentru Dumnezeu”. ( Iustin Miron) .

Ce este dragostea lui Dumnezeu?

E energie, putere și fericire! Dacă nu ar fi energie necreată – care să izvorască din fiinţa lui Dumnezeu – nu ne-am putea împărtăşi de ea. Noi ne împărtăşim de Dumnezeu, nu participând la fiinţa lui Dumnezeu, ci participând la energiile necreate care izvorăsc din fiinţa lui Dumnezeu. Aşa ne împărtăşim de Dumnezeu, aşa ne unim cu Dumnezeu. Ei, dacă noi ne putem împărtăşi de dragostea lui Dumnezeu rezultă – ca la matematică – că dragostea lui Dumnezeu e energie, energie necreată! Această energie care vine în om şi preschimbă dragostea omului şi îndumnezeieşte dragostea omului.

Când ajungem la o relaţie de dragoste adevărată cu Dumnezeu, abia atunci avem dragostea adevărată faţă de om. Deci, dragostea faţă de om izvorăşte din dragostea faţă de Dumnezeu. Vorbesc de dragostea adevărată faţă de om. Celelalte – tentativele nereuşite de dragoste între oameni – pier. Atunci poţi cu adevărat să-l ierţi pe om, atunci poţi să-l rabzi, când ai dragoste pentru el, dragoste care izvorăşte din dragostea pentru Dumnezeu.

Cum am mai zis, prin dragostea lui Dumnezeu ajungem la toate lucrurile bune. Tot binele, toată virtutea nu fac altceva decât să ne scoată din egoism şi să ne unească cu dragostea dumnezeiască. Pe măsură ce ne unim cu dragostea lui Dumnezeu, începem să iubim cu adevărat. Iată cum putem să ajungem la iubirea adevărată pentru celălalt. Numai transfigurându-ne iubirea noastră, întrupând în iubirea noastră, iubirea lui Dumnezeu faţă de noi.

Am spus că dragostea e unire. Prin dragoste îl şi creezi pe celălalt, nu doar te uneşti cu el. Dragostea e şi creaţie, e recreaţie, e şi cunoaştere. Când îl iubeşti pe celălalt, te uneşti cu celălalt, îl aduci în tine şi trăieşti prin el. În lipsa dragostei trăieşti prin tine. În prezenţa dragostei ieşi din tine. Dragostea se jertfeşte, iese în întâmpinare, slujeşte celuilalt, uită de sine. Când iubeşti pe celălalt, tu eşti foarte mic, aproape că nu mai exişti. Şi poate că pentru tine nici nu mai exişti. Şi te miri ce vede celălalt la tine, de te iubeşte atâta, pentru că tu nu vezi nimic. Aţi trecut fiecare prin treaba asta. Ce vezi, că eu nu văd nimic? De ce mă iubeşti? Ajungi la cunoaşterea de sine prin ieşirea din sine, iar prin trăirea sinelui celuilalt ajungi să te cunoşti pe tine. Să te vezi pe tine.

Încheiem articolul zicând că dragostea Lui Dumnezeu s-a revărsat peste noi datorită jertfei lui Hristos. Femeia aceasta a ramas parăsită, singură pe acel vas care se scufunda, ea a ales să-și salveze fetița, ceva asemănător a fucut și Hristos pe cruce pentru noi

Mulțumim Doamne că ne-ai iubit până la cruce!

Amin!