Tamara Buciuceanu Botez a ajuns de urgență la spital. Actrița a fost luată de acasă cu Ambulanța

Tamara Buciuceanu Botez a ajuns de urgență la spital. Marea actriță a teatrului și filmului românesc este în aceste momente sub supravegherea doctorilor de la Spitalul Elias din Capitală.

Tamara Buciuceanu Botez, la Spitalul Elias

Informația nu a fost confirmată și nici infirmată de medicii de la unitatea spitalicească, la solicitarea dcmedical.ro.

„Nu vă pot nici confirma, nici infirma informația”, a declarat managerul de la Elias, Mugur Ardelean.

Marea actriță a teatrului și filmului românesc s-a retras de pe scenă în urmă cu câțiva ani din cauza problemelor de sănătate cu care s-a confruntat.

În urmă cu 3 ani de zile, aceasta declarase într-un interviu că preferă să își vadă de bătrânețe, plus că starea de sănătate nu îi permite să mai joace în producții.

O actriță emblematică

„Am zile mai bune și zile mai proaste. Sunt zile în care nu mă simt așa bine, am și eu o vârstă, am și eu problemele mele de sănătate, ca orice om.

Aș vrea să ies din casă, dar nu pot pentru că e frig. Eu m-am retras din activitate ca să-mi văd liniștită de bătrânețea mea.

Tamara Buciuceanu s-a născut în august 1929 la Țighina.

Actrița a jucat în numeroase piese de teatru și filme. Printre marile sale realizări se numără și opera de teatru radiofonic a lui Tudor Mușatescu, „Trenurile mele”, unde Tamara era Eleonora.

Cele mai de succes filme ale actriței sunt „Ion, blestemul pământului, blestemul iubirii (1979 – Maria Herdelea)”, „De ce trag clopotele, Mitică? (1981)”, „Șantaj (1981)”, „Primăvara bobocilor (1987)”, „Titanic Vals (1993)”, printre altele.