Tânăr declarat mort, salvat de mamă. Ce detaliu a observat femeia înainte de a-l conduce pe ultimul drum

Poveste fără precedent! Un tânăr de 18 ani, declarat mort de medici, a fost salvat de mamă, după ce aceasta a observat un detaliu incredibil, înainte de a-l conduce pe ultimul drum.

Viaţa lui Gandham Kiran, un tânăr de 18 ani din statul Telengana, India, a fost salvată în ultimul moment de mama lui. Băiatul, ajuns în spital, a intrat în comă, iar după ce doctorii au declarat decesul, au spus că poate fi deconectat de la aparate, potrivit The Mirror.

Însă, mama lui nu a fost de acord şi a solicitat să fie adus acasă cu tot cu aparatele care îl ţineau în viaţă. Jelindu-l, a observat că lui Gandham Kiran au început să îi curgă lacrimile. Atunci, Saidamma, mama lui, alertat rudele şi împreună au chemat un medic.

Într-adevăr, peste trei zile, Gandham Kiran şi-a revenit ca prin minune.

Dumnezeu este bun si ne vede suferinta si durera…nu cred ca exista bucurie mai mare decat sa-ti revezi persoana draga inviata. Sa nu uitam ca exista o zi in care ne vom revedea cu cei dragi…

A.O.