Tatăl aţipise, dar priviţi-i reacţia atunci când copilul său cade de pe canapea

Orice părinte îşi apără copilul şi îl salvează din situaţii extreme, însă după cum vedem în aceste imagini, tatăl se pare că are o prezenţă de spirit cu totul incredibilă. „Reflexul – tatălui” este o reacţie de moment destul de inspirată, care conduce la salvarea copiilor din situaţii care uneori le-ar putea pune viaţa în pericol.

Toţi copiii îşi consideră tăticii nişte supereroi, iar dacă privim cu atenţie aceste imagini, realizăm că afirmaţia este cât se poate de adevărată. Adeseori o banală joacă în parc sau în curtea casei îi poate pune în mare pericol pe micuţi.

Atunci când te aştepţi mai puţin, copilaşii alunecă sau cad pur şi simplu din leagăne, balansoare, de pe cal sau pe pârtie. Aici intervine cu promptitudine tatăl, care are inspiraţia de a fi la locul potrivit, în momentul potrivit.

Se întâmplă uneori ca tocmai atunci când taţii vor să ajute, să se împiedice inevitabil – însă nu renunţă niciodată la ideea de a-i proteja cu maximă responsabilitate pe copii. Situaţiile pot fi la prima vedere destul de amuzante, însă dacă nu ar exista reacţiile de moment ale acestor părinţi, consecinţele ar fi de multe ori tragice.

Chiar şi atunci când am crede că taţii dorm liniştiţi pe canapea sau par preocupaţi de alte treburi, vigilenţa nu dă greş şi ei reuşesc să-şi salveze copiii necondiţionat. La final cu toţii par să afirme fără echivoc: „Totul e bine când se termină cu bine!”

Sursa: LiveBiz.ro