Tocmai se MUTASE cu chirie într-un NOU APARTAMENT, la parter. Își aranja lucrurile când a găsit o UȘĂ în PODEA. A deschis-o și și-a dat seama că BANII pe care-i dă sunt NIMIC pe lângă CE ARE DEDESUBT! Uite ce era la el ÎN CASĂ

Acest chiriaș nu se aștepta să dea peste un secret uimitor în momentul în care s-a mutat în noul lui apartament din Marea Britanie. El a fost cel care a postat totul pe rețeaua socială Reddit, sub numele de demc7. El credea că e doar un apartament ieftin, dar iată peste ce a dat.

Ținând o cameră de luat vederi în mână, a început să exploreze apartamentul, i s-a părut perfect, avea o mică bucătărie, o mică baie, și tot ce îi trebuia unei persoane singure și independente. Dar ceea ce l-a făcut cu adevărat curios a fost o ușă în podeaua din baie. a deschis-o și a descoperit un pasaj secret care ducea către o cameră subterană.

Iată ce a zis el, alături de pozele pe care le-a pus pe rețeaua de socializare: ,,Ieri m-am mutat într-un nou apartament. E de fapt o veche mănăstire renovată, datează din secolul 19. Acum clădirea are cam 30 de apartamente. Eu am o cameră mică la parter, chiria e foarte mică, dar nu mi-am dat seama cât am primit pe atât de puțini bani! Sub apartamentul meu e o zonă care e demnă de filme!”

Omul a dat peste un pasaj secret care părea că duce la un capăt ce fusese, din câte se pare, o cameră sacrificială, cu un pat sacrificial și un altar sacrificial.