Ultima fotografie cu Alexandra, tânăra uci’să de monstrul din Caracal. Nimic nu avea să prevestească traged’ia

Apar noi detalii din viața Alexandrei Măceșanu, după ce anchetatorii încearcă în prezent să refacă traseul fetei. Mai mult, pe internet circulă ultima imagine cu Alexandra în viață, aceasta fiind surprinsă într-o imagine de familie, alături de părinți și sora sa.

Ultima poză a Alexandrei Măceșanu, care a apărut pe rețelele de socializare, este postată de Tudorița Măceșanu, pe 22 iulie. Imagina este postată în data de 22 iulie, unde victima crimi’nalului din Caracal apare alături de familia ei, în biserică.

Fata era fericită și zâmbea și nimic nu ducea cu gândul la tragedia care a urmat. Oamenii legii vor să refacă întregul traseu al Alexandrei din ziua în care a fost răpită. Alexandru Cumpănașu, unchiul Alexandrei, a declarat joi la Antena 3 că părinții fetei au decis să nu se constituie parte civilă în dosar.

Anchetatorii au reluat, joi, cercetările la locuinţa lui Gheorghe Dincă din Caracal, principalul suspect în cazul dispariţiei Alexandrei Măceşanu şi a Luizei Melencu. Astăzi ar trebui să fie anunţate şi rezultatele ADN ale dinţilor găsiţi în pădure. Medicii legişti ar trebui să stabilească dacă dinţii gasiţi de anchetatori sunt sau nu ai Luizei Melencu, tânăra disparută în luna aprilie în Caracal, sau aparţin altei vict’ime.

Gheorghe Dincă va fi dus astăzi la DIICOT Craiova, acolo unde va asista la expertiza telefoanelor, a aparatului foto și a laptopului găsit la el acasă. Anchetatorii au găsit nu mai puțin de trei telefoane acasă la Gheorghe Dincă. Un al patrulea mobil a fost găsit la o familie căreia Dincă i-l vânduse. Despre cel de-al patrulea mobil, Dincă a admis că este cel folosit pentru a contacta familia Luizei Melencu, fata răpită în luna aprilie. Despre telefonul de pe care Alexandra Măceșanu ar fi sunat la 112, Gheorghe Dincă le-a spus anchetatorilor că a fost ars pentru a nu putea fi identificat.

%d blogeri au apreciat: