ULTIMA ORA: Noi indicii in cazul Alexandrei Maceşanu şi Luizei Melencu. Anuntul DIICOT

Mihaela Porime, purtătorul de cuvânt al DIICOT, a susţinut o scurtă declaraţie la câteva ore de la declaşarea unei ample operaţiuni de căutare pe proprietatea lui Gheorghe Dincă.

Porime precizează că Dincă şi-a menţinut declaraţiile de până acum, dar că a oferit şi câteva noi indicii, la audierile din timpul nopţii, indicii care vor fi valorificate şi verificate în cadrul anchetei.

Gheorghe Dincă a oferit noi indicii, la audierile din timpul nopţii

“În această dimineaţă, în baza unui nou mandat de percheziţie, am intervenit la domiciliul inculpatului, urmare a preluării a dosarului de la ST Craiova la Structura Centrală DIICOT.

Vom efectua o cercetare crimin’alistică, complexă şi amănunţită, împreună cu poliţişti din cadrul Serviciului Om’oruri, Poliţa Capitalei, DIICOT, Institutul Naţional de Crimi’nalistică, precum şi cu Serviciul Crim’inalistic din Poliţia Capitalei.

Iar când vorbesc despre o acţiune complexă, mă refer la faptul că vor fi sectorizate toate zonele cu echipe diferite. De asemenea, se va avea în vedere şi vor fi verificate şi gropile cu beton şi ciment, după ce în prealabil vom face o degajare a zonelor respective.

Inculpatul şi-a menţinut declaraţiile, dar a mai oferit noi indicii, care vor fi valorificate şi verificate în cadrul anchetei”, a precizat Mihaela Porime, purtătorul de cuvânt al DIICOT.

Zeci de crimi’nalişti desfăşoară o acţiune fără precedent în curtea lui Gheorghe Dincă, culegând probe şi analizând în detaliu fiecare centimetru de curte, pentru orice indiciu privind dispariţia Alexandrei Măceşanu şi Luiza Melencu, pe care Dincă susţine că le-a ucis.