ULTIMA ORA! Un cunoscut actor vrea scaunul de la Cotroceni

Mircea Diaconu, actor și fost europarlamentar, și-a exprimat intenția de a candida la alegerile prezidențiale.

„Rezervoarele devenirii noastre par că s-au oprit. Trebuie să ne dezvoltăm. Fără rădăcini niciun copac, niciun om, nicio națiune nu se poate dezvolta. Sunt foarte multe rădăcini de tip identitar care nu se învață în școală, pe care nu ți le spune nimeni, treci de un milion de ori în acest oraș sau oriunde prin țară pe lângă niște puncte de reper a istoriei noastre și nici nu le știm măcar.

Ne-am tăiat rădăcinile ori noi ori alții. Pare că nu mai avem rădăcini și vrem să creștem. Cred că trebuie să refacem rădăcinile. Fără conștiința de sine a nației înseamnă că ești nimeni.

Intenția mea este de a încerca să candidez la prezidențiale pentru că sunt suficient de enervat, de nemulțumit, de nefericit și simt că e nevoie de asta. Dar faptul că vreau și mă manifest ca atare nu înseamnă că pot. Trebuie strânse 200.000 de semnături, aproape imposibil pentru un singur om. Fără un sprijin din partea oricui, cetățeni, asociații, nu se poate”, a spus Diaconu.

ALDE decide mâine dacă îl sprijină sau nu pe Mircea Diaconu în cursa pentru prezidențiale.