ULTIMA ORA! Veşti Foarte Bune, Au Crescut Pensiile..

Pensia medie lunară a crescut cu 0,7% în trimestrul al doilea al anului faţă de primul trimestru, până la valoarea de 1.661 de lei, potrivit unui comunicat remis luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Pensii 2021. Pensia medie lunară se calculează luând în considerare sumele pentru pensiile tuturor categoriilor de pensionari – de asigurări sociale, invaliditate, urmaş etc. plătite de casele de pensii.

Numărul mediu de pensionari a fost de 5.085.000 de persoane în trimestrul al doilea al anului, în scădere cu 14.000 de persoane faţă de trimestrul precedent, iar numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat a fost de 4.657.000 de persoane, în scădere cu 8.000 de persoane.

În cel de-al doilea trimestru, pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 1.601 lei, în creştere cu 0,3% faţă de trimestrul anterior.

Totodată, raportul dintre pensia medie nominală netă de asigurări sociale de stat pentru limită de vârstă cu stagiu complet de cotizare (fără impozit şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate) şi câştigul

salarial mediu net a fost de 53,2% în cel de-al doilea trimestru, în scădere faţă de raportul de 54,6% înregistrat în primul trimestru al anului.

Raportat la primul trimestru al anului, indicele pensiei medii reale în trimestrul al doilea, calculat ca raport între indicele pensiei nominale pentru calculul pensiei reale şi indicele preţurilor de consum, a fost de 99,2%.

Pensii 2021. INS arată că pensia reală exprimă contravaloarea mărfurilor şi serviciilor care pot fi cumpărate, respectiv utilizate, cu pensia medie nominală netă într-o anumită perioadă de timp, comparativ cu altă perioadă, având în vedere evoluţia preţurilor de consum şi a tarifelor

serviciilor. Indicatorul se determină luând în calcul sumele corespunzătoare pentru pensiile plătite pensionarilor de asigurări sociale de stat, pensionarilor MApN, MAI şi SRI.

Comparativ cu trimestrul al doilea al anului precedent, numărul mediu de pensionari a scăzut cu 47.000 de persoane, iar cel al categoriei aparţinând asigurărilor sociale de stat a scăzut cu 19.000 de persoane.

Pensia medie lunară şi pensia medie de asigurări sociale de stat au crescut în al doilea trimestru, comparativ cu acelaşi trimestru al anului precedent, cu 15,7% , respectiv cu 16,0%.

În trimestrul al doilea al anului, pensionarii de asigurări sociale deţin ponderea majoritară (99,98%) în numărul total de pensionari.

Pensionarii de asigurări sociale de stat reprezintă 91,6% în totalul celor de asigurări sociale. Pe categorii de pensii, numărul pensionarilor pentru limită de vârstă a fost preponderent (79,1%) în cadrul pensionarilor de asigurări sociale. Pensionarii cuprinşi în categoriile de pensii – anticipată şi anticipată parţial – au reprezentat 2,2%.

În intervalul analizat, raportul pe total dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat şi cel al salariaţilor a fost de 9 la 10; acest raport prezintă variaţii semnificative în profil teritorial: de la numai 4 pensionari la 10 salariaţi în judeţul Ilfov, la 16 pensionari la 10 salariaţi în judeţul Teleorman, 15 la 10 în judeţul Giurgiu şi 14 la 10 în judeţele Botoşani şi Vaslui.

Pensia medie de asigurări sociale de stat a variat cu discrepanţe semnificative în profil teritorial, ecartul dintre valoarea minimă şi cea maximă fiind de 850 de lei (1.272 lei în judeţul Botoşani, 1.279 lei în judeţul Giurgiu sau 1.298 lei în judeţul Vrancea, faţă de 2.122 lei în judeţul Hunedoara, 2.024 lei în Bucureşti şi 1.889 de lei în judeţul Braşov).

Pensii 2021. Numărul total al beneficiarilor prevederilor OUG nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minim garantate (în prezent – indemnizaţie socială) în trimestrul al doilea a fost de 932.000 de persoane, din care 792.600 persoane din sistemul asigurărilor sociale de stat, reprezentând 17,0% din totalul pensionarilor din această categorie, 134.800 persoane din

rândul pensionarilor proveniţi din fostul sistem pentru agricultori, reprezentând 57,9% din totalul acestora, şi 4.600 de persoane din sistemul militar, reprezentând 2,5% din totalul acestei categorii. scrie romaniatv