Un aditiv alimentar toxic, interzis de Uniunea Europeană. Schimbarea se aplică din 2022

Un aditiv alimentar toxic, interzis de Uniunea Europeană. Schimbarea se aplică din 2022, după ce, vineri, propunerea făcută de Comisia Europeană a fost aprobată de statele membre ale UE.

Dioxidul de titan (E171) nu va mai putea fi folosit în Uniunea Europeană.

Propunerea Comisiei Europene a fost aprobată de statele membre ale UE. Schimbarea se aplică din anul 2022.

Un aditiv alimentar toxic, interzis de Uniunea Europeană

Vineri, statele membre ale Uniunii Europene au aprobat propunerea Comisiei Europene de interzicere ca aditiv alimentar, începând din anul 2022, a dioxidului de titan (E171).

Ce este dioxidul de titan? Acest aditiv alimentar are strict rolul de colorant (pigment alb) pentru mai multe produse, precum guma de mestecat, produse de patiserie,

suplimente alimentare, supe, dar și bulionuri, potrivit informațiilor oficiale transmise de

Comisia Europeană Stella Kyriakides, comisar pentru sănătate și siguranță alimentară, a declarat că atât siguranța alimentelor din Uniunea Europeană, cât și sănătatea persoanelor care le consumă, nu mai sunt lucruri negociabile.

„În prezent, acționăm decisiv împreună cu statele membre, pe baza unor date științifice solide, pentru a elimina un risc legat de o substanță chimică utilizată în alimente”, a declarat Stella Kyriakides.

Încă din luna mai a acestui an, Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA), a decis că dioxidul de titan nu mai poate fi considerat un aditiv alimentar sigur.

„Luând în considerare toate studiile disponibile și datele științifice, grupul a ajuns la concluzia că dioxidul de titan nu mai poate fi considerat sigur ca aditiv alimentar”,

potrivit unei declarații făcute de EFSA, care cite un înalt oficial, profesorul Maged Younes.

Schimbarea se aplică din 2022

CITESTE RESTUL AICI