Un autobuz STB a căzut în Dâmbovița – Marturia unei pasagere

Un autobuz STB de pe linia 196 a căzut sâmbătă dimineață în Dâmbovița. Circula pe sensul Plevnei – Academia Militară, a încercat să evite o mașină care trecuse pe roșu și a intrat în parapetul care delimitează Dâmbovița, la Podul Eroilor, rămânând suspendat în râu. Șoferul s-a salvat, iar o pasageră care era în autobuz a reușit să iasă pe geamul din spate.

O persoană care se afla în autoturism a fost rănită ușor și a fost transportată la Spitalul Universitar, a spus la Digi24 Claudiu Costea, purtător de cuvânt al Brigăzii Rutiere.

Acesta a precizat că pasagera din autobuz nu a necesitat îngrijri medicale.

Din primele informații, șoferul autoturismului a trecut pe roșu, a mai spus Costea.

Acesta a precizat că traficul în zonă rămâne restricționat până la încheierea cercetărilor la fața locului.

Între timp, scafandrii au intrat în Dâmbovița pentru a vedea cum pot scoate autobuzul din apă.

Potrivit unui martor al accidentului, șoferul autobuzului și pasagera au ieșit pe geam din autobuz.

O tânără se afla în autobuzul care a căzut în Dâmbovița în această dimineață, la Podul Eroilor. Aceasta a reușit să iasă singură din autobuz și nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

„Am sărit pe geam. Nu mi-a fost frică”, a spus femeia.

Tot pe geam a ieșit și șoferul autobuzului. Acesta nu a dorit însă să vorbească cu jurnaliștii.

Potrivit polițiștilor, șoferul STB a încercat să evite o mașină care a trecut pe roșu. O persoană din autoturism a suferit răni ușoare.