Un cuplu și-a pierdut cei 3 copii într-un accident. 6 luni mai târziu au aflat că vor avea tripleți

O familie care a trecut printr-o dramă cumplită a avut parte câteva luni mai târziu de un adevărat miracol.

Lori Coble a suferit un accident tragic în care cei trei copii ai săi și-au pierdut viața, dar șase luni mai târziu a primit o veste neașteptată.

Drama familiei Coble s-a transformat într-un miracol
Lori Coble și cei trei copii ai săi: Kyle (5 ani), Emma (4 ani) și Katie (2 ani) se îndreptau cu mașina spre casă când au fost loviți de un camion care transporta marfă.

Minivanul în care se aflau cei patru a fost lovit din spate, iar toți au fost transportați de urgență la spital cu răni foarte grave. Soțul femeii, Chris, a fost cel care a primit veștile teribile rând pe rând după ce consoarta sa și copiii au fost duși la spitale diferite.

Tragedia s-a petrecut în mai 2007. Chris a fost cel care a trebuit să o informeze pe soția sa despre moartea iubiților ei copii. După ce s-au luptat în tribunal ca șoferul camionului să fie pedepsit pentru moartea celor trei micuți cuplul a primit o veste neașteptată.

Lori Coble a aflat că este însărcinată la doar 6 luni de la cumplitul accident. Miracolul de necrezut nu este doar acesta, ci și faptul că femeia purta în pântece 3 bebeluși.

La șase luni de la tragedie Lori și Chris Coble au primit o speranță
Cuplul a aflat o veste incredibilă la șase luni de la tragedia în care și-au pierdut viața cei trei copii ai familiei Coble. Lori a aflat că va deveni mama a trei copii, exact la fel ca înainte.

Un an mai târziu femeia a dat naștere la două fete și un băiat și a mărturisit că este un adevărat miracol.

Lori Coble este de părere că cei trei copii care și-au pierdut viața în accidentul cumplit au avut de-a face cu crearea fratelui și surorilor sale.