Un tanar sofer roman de TIR angajat in Belgia nu s-a dat jos din cabina de trei luni

Un tanar sofer roman de TIR angajat in Belgia nu s-a dat jos din cabina de trei luni. A fost gasit dormind in camion, de politia germana, care a descoperit ca soferul nu mai fusese acasa de la inceputul lunii ianuarie.

„Strada e casa lui”, titreaza idowa.de, citand un comunicat al politiei germane care luni dimineata a verificat soferii de camioane stationati in zona de odihna Ohetal Sud, langa Hengersberg. Buletinul zilnic al politiei rutiere din Deggendorf s-a deschis cu povestea romanului, cu titlul „Soferul de camion fara casa”.

Este vorba despre un tanar sofer roman de TIR de 28 de ani, angajat al unei firme belgiene, care dormea in cabina. La verificari, politistii au descoperit ca acesta fusese ultima oara acasa pe 12 ianuarie. De atunci nu trecuse nici macar pe la sediul firmei, care l-a trimis sa faca in ultimele trei luni numai curse legate una de alta, de-a lungul Europei.

Politia germana vorbeste despre „sclavie moderna”, intrucat legislatia prevede ca un sofer trebuie sa petreaca un repaus de o saptamana pe luna la el acasa, sau la sediul companiei. Ceea ce nu a fost cazul cu soferul roman, care le-a spus politistilor ca a dormit numai in cabina de pe 12 ianuarie incoace.

Politia a demarat o ancheta impotriva angajatorului belgian, responsabil de aceasta situatie.