Un urs jucăuș care într-o piscină. Cum se distrează acesta cu o placă de surf

Ați văzut vreodată un urs sărind într-o piscină? Știm că este o întrebare ciudată, dar, fie că vă vine să credeți sau nu, acum veți avea ocazia prin aceste imagini amuzante. Dacă veți privi cu atenție, veți vedea un urs care probabil se distrează mai bine ca noi în acest moment.

Bruiser este un urs maroniu sirian care are casa în prezent la Sanctuarul Single Vision Wildlife din Clay Country, Florida. Acesta, ca toți ceilalți, era foarte încântat de venirea verii și de posibilitatea de a face o baie în piscină, așa că atunci când, în sfârșit, a avut ocazia, a profitat de fiecare moment.

Imaginile încep atunci când Bruiser se urcă pe scară fără nicio grijă pe lume, parcă spunând cât este de fericit! Oamenii ezită, de obicei, să sară în piscină din prima, chiar dacă este foarte cald afară, dar asta nu se aplică și prietenelui nostru păros!

În momentul în care Bruiser a ajuns pe ultima treaptă a scării, sare direct în piscină fără niciun fel de ezitare! Face un lac mare în jurul lui și apoi se scutură pentru a scăpa de părul de pe cap. Înoată pentru puțin timp, își odihnește labele la suprafața apei, iar apoi îl vede pe cel care l-a înregistrat în tot acest timp.

Bărbatul îl întreabă: esti un urs fericit în dimineața asta?

Bruiser ajunge pe marginea piscinei și iese din apă, moment în care inima noastră se oprește pentru o secundă pentru că nu știm dacă va fi agresiv sau nu. Tot ce face acesta este să se mai scuture de apă încă o dată și să ne arate blana lui bogată.

Apoi, ceea ce face este un moment foarte comic. Se urcă din nou pe scară și sare în piscină la fel de voios. Ursul Bruiser este ca un copil de zece ani care sare în piscină, apoi iese din piscină și o ia de la capăt (pentru că toată lumea știe că săriturile sunt cea mai amuzantă parte).

Urcă foarte repede înante să sară din dou în piscină, aterizând direct pe placa de surf cu labele din față! Continuă să înoate, să se joace cu placa de surf și să se distreze la maxim. Acesta este un urs foarte draguț și putem spune că ne dorim să ne distrăm așa cum o face și el, în special atunci când suntem la locul de muncă în zilele călduroase.

Bruiser a strâns peste opt milioane de vizualizări pe Youtube, iar oamenii au scris în comentarii cât de adorabil este ursul. Totuși, nu trebuie să uităm că este un animal sălbatic și trebuie tratat cu prudență. Chiar dacă acesta trăiește într-un sanctuar, duce o viață foarte liniștită și plăcută!

În ceea ce privește viața urșilor în captivitate, părerile sunt împărțite. Unele persoane consideră că aceștia trebuie să trăiască exclusiv în sălbăticie, în timp ce altele susțin creșterea acestora dacă au parte de condițiile potrivite, mai ales că dacă nu au trăit niciodată altfel, nu știu să se descurce așa cum o fac urșii care sunt născuți în sălbăticie.