Vă îndoiați de existența lui? 10 semne că îngerul vostru păzitor este undeva pe aproape

Îngeraș cu ochi de aur și cu aripi la spate, ai grijă de mine!

Ne mângâiem deseori cu ideea că îngerii noștri păzitori se află lângă noi, ne privesc și ne protejează în momentele dificile. Acest lucru ne dă speranță chiar și în cele mai grele clipe și, uneori, ca prin minune, evităm nenorocirile care ne pasc.

Există scris în Biblie că îngerii păzitori sunt trimișii de Dumnezeu pentru binele nostru. Ei sunt invizibii de foarte multe ori, pentru că dacă i-am vedea cu ochii acestia de carne ar fi ca si cum am pune mana pe un cablu de mare tensiune. Ei se află în apropiere noastră și încearcă să ne protejeze și să ne avertizeze când suntem în pericol.

Iată 10 semne care ne demonstrează acest lucru!

1. Formele norilor – Când erați copii, ați studiat, cel mai probabil, formele norilor. Dacă, privind spre cer, sigur ați observat chipul sau figura unui nor,  să știți că acest lucru nu este întâmplător.

Îngerii pot folosi norii pentru a transmite mesaje, să vă dea de înțeles că ei există. Acestea pot include semne mai generale, cum ar fi niște forme de pene sau fotografii care vă reamintesc că Dumnezeu din cer vă iubeste.

2. Culoarea – Puțini știu, dar fiecare înger are propria sa culoare care-i determină energia si puterea. În același timp ei pot folosi această culoare pentru a vă comunica că sunt aproape. Dacă veți începe a observa brusc aceeași culoare oriunde v-ați uita, nu neglijați acest lucru.

Aceasta ar putea fi și o coincidență, dar atunci când se întâmplă mai des, poate fi un semn.

3. Zgomot în urechi – Dacă simțiți vreun zgomot care nu are nici o explicație fizică, fiți mai atenți. Atunci când îngerii încearcă să ne îndrume sau să ne ofere informații, o fac prin intermediul așa-numitor „descărcări”, un transfer de informații de dincolo.

Deoarece aceste informații ne sunt transmise la nivel spiritual, am putea să nu ne dăm seama despre ceea ce se întâmplă, cu excepția sunetelor din urechile noastre. Dar nu vă îngrijorați  pentrucă Dumnezeu vă dă si voința și înfăptuirea.

4. Muzică – Se spune că muzica este un limbaj universal prin intermediul căruia putem comunica în orice limbă, cu orice cultură sau nație. Muzica mai este capabilă să transmită și mesaje din universul spiritual.

Ar putea fi vorba despre vreo melodie care v-a rămas în minte sau pe care o auziți peste tot. Îngerii care sunt în fața lui Dumnezeu îl laudă zi și noapte pe Creator. Dumnezeu iubește lauda dintr-o inima sinceră. Când aveti probleme și nu avți liniște încercați să ascultați muzică care laudă pe Dumnezeu. La mine funcționeză de fiecare dată.

5. Miracolele – Acesta este unul dintre semnele cele mai stranii. Vorbim despre oameni, care la un moment dat au reușit să evite unele tragedii cum ar fi, de exemplu, faptul că au întârziat la avionul care s-a prăbușit mai târziu.

Astfel de lucruri sunt doar un miracol, un exemplu de intervenție divină. Ele sunt un semn că cineva vă păzește. Dumnezeu este cu dvs. Dumnezeu este un Dumnezeu care face minuni.

6. Fluturi – Fluturii sunt considerați în multe religii și culturi drept un simbol al schimbărilor și al transformării. Dar sunt, de asemenea, asociați cu cei care au plecat de lângă noi, dar prin intermediul fluturilor ne pot comunica că sunt alături de noi. Nu uitați că intr-o zi vom deveni ca îngerii, vom avea trupuri de slavă si vom zbura. Bineînțeles dacă facem voia lui Dumnezeu și ascultăm de El.

Imagini pentru fluturi

7. Animale – Fiți atenți la tot ceea ce se întâmplă în jurul vostru atunci când vă confruntați cu cele mai dificile momente din viață. Dacă sunteți epuizat din punct de vedere emoțional și observați că un animal sau o pasăre stă în apropiere sau chiar se apropie, ca și cum ar dori să vă ofere sprijin, să știți că poate fi vorba de un înger.

Deoarece îngerii noștri păzitori nu pot să ne contacteze întotdeauna direct, o pot face prin intermediul altor ființe. Să nu uităm pe Măgărița lui Balam ea a văzut pe Îngerul Domnului cu sabia scoasă. În multe cazuri  animale sunt mai atente și sensibile decât noi.

8. Pene albe – Penele albe au fost considerate mai mult timp drept un simbol al purității și al îngerilor. Dacă observați vreo pană pe pământ, să știți că ar putea fi mai mult decât o simplă coincidență. Indiferent de faptul dacă o veți lua sau doar vă veți uita la ea, să știți că această pană ar putea fi un semn că îngerii vă privesc, poate fi chiar langă dvs.

Imagini pentru pene albe

9. Simțuri – Deși există multe semne fizice, care ar trebui luate în considerare, nu subestimați niciodată puterea propriei intuiții și primele impresii. Uneori aveți pur și simplu senzația, că cineva se află în apropiere de Dvs.

Dacă această senzație vă dă o stare de confort, siguranță și căldură, atunci acesta ar putea fi îngerul Dvs păzitor. Ați putea simți chiar cum cineva vă privește sau vă pune o mână pe umăr.

Îngerii au alte modalități prin intermediul cărora ne comunică despre prezența lor în viața noastră. Fiți atenți la semnele lor și, foarte probabil, veți reuși să evitați unele probleme ori să vă întâlniți fericirea în cale.

10. Dumnezeu e Creator – Dar nu uitați că accentul trebuie pus pe Creator nu pe creatură, pe Dumnezeu nu pe îngerii săi. Apostul Ioan când a avut întâlnirea cu un înger al lui Dumnezue și el a vrut să i se închine dar îngerul lui Dumnezeu l-a oprit și i-a spus: Lui Dumnezeu să i te închini, eu sunt slujitor ca și tine. Înțelegem de aici că lui Dumnezeu trebuie să i acordăm cinstea cuvenită. Nu uitați, să nu vă închinați îngerilor, ci lui Dumnezeu, în duh și în adevăr, pe El slăviți-L. Dumnezeu să vă ajute!

Ați avut parte de asemenea experiențe?

%d blogeri au apreciat: