Vindecarea unui tânăr surdo-mut care a început să audă și să vorbească datorită puterii lui Dumnezeu

Un tânăr care era surdo-mut a început să audă și să vorbească, după ce un pastor creștin s-a rugat pentru el. Toată familia sa a decis să-și dea viața lui Hristos după ce a văzut minunea cu vindecarea băiatului.

Pastorul Biju, misionar al organizației Inițiativa Timotei, a povestit acest eveniment, care a avut loc într-o comunitate din interiorul Nepalului.

Ca parte a lucrării sale misionare, pastorul a venit într-un sat, unde s-a întâlnit cu Tilak, un tânăr în vârstă de 18 ani. Acest tânăr a fost surd și mut și a trăit sperând să-și recapete sănătatea. La început, băiatului îi era puțină teamă, dar apoi el a trăit un mare miracol. 

„Pastorul Biju, cu un zâmbet calm și liniștitor, el și-a închis ochii și și-a concentrat atenția asupra cerului și s-a rugat lui Dumnezeu. Tilak nu putea auzi ce am spus, dar am știut că Domnul Isus mă ascultă ”, a declarat omul lui Dumnezeu.

După ce s-a rugat pentru Tilak, pentru vindecare, pastorul a observat ochii confuzi și înlăcrimați ai tânărului. “A fost vindecat de Dumnezeu. Lacrimile îi izbucni pe fața lui Tilak când a Început să audă pentru prima oară. A alergat la mama sa, care plângea cu bucurie și ușurare. Fiul său a fost vindecat de Isus.”

Ca urmare a acestei experiențe, întreaga familie a tânărului si-au dat viața pentru Hristos în acea zi.

„Tânărul Tilak și familia lui au fost dornici să afle mai multe despre Dumnezeul care i-a redat auzul și să vorbească, așa că au început să participe la prima biserică plantată în poporul său” care menționată de rapoartele organizației. Tilak era analfabet, dar el a putu citi Biblia într – un mod miraculos, chiar și fără să fi fost la școală.

“Tânărul nu știa a citi, dar acum poate studia Cuvântul lui Dumnezeu. Tilak, nu putea auzi, dar acum prin puterea lui Hrisots Domnul poate auzi învățăturile din Biblie și crește în credința lui. El până acum nu a putut vorbi, dar acum proclamă Vestea Bună a lui Isus Hristos printre cei care nu au auzit niciodată. ”

Așa este că Dumnezeu este minunat? Vă rugăm să împărtășiți și cu cei dragi această mărturie.

Vă rugăm  să ne scrieți părera dvs!

Fiți binecuvăntați! Amin!

%d blogeri au apreciat: